Un comerciant are calitatea de utilizator într-un contract de leasing. La un moment dat în derularea contractului utilizatorul nu mai reuşeşte să mai plătească ratele şi, somat sau nu de către finanţator, predă bunul ce făcea obiectul acestui contract.

Se încheie şi un proces verbal de predare-primire şi ulterior, se deschide procedura insolvenţei fostului utilizator şi finanţatorul face o cerere de înscriere la masa credală (sau, în unele cazuri, este chiar el iniţiatorul procedurii de declarare a insolvenţei utilizatorului) prin care cere:

contravaloarea ratelor neachitate până la data rezilierii contractului, în baza unui pact comisoriu expres inserat în contractul de leasing;

penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii pentru fiecare rată scadentă şi neachitată;

daune-interese reprezentând totalitatea ratelor ulterioare momentului rezoluţiunii. Aceste daune se cer ca urmare a unei clauze penale inserate în condiţiile generale ale contractului de leasing financiar, nenegociabile şi care conţin de multe ori şi valoarea reziduală;

contravaloarea ratelor de asigurare CASCO neplătite, de la data rezilierii şi până la finalizarea contractului de leasing, de către utilizator companiei de asigurări agreată de către finanţator. Precizăm că toate contractele de leasing financiar pentru autovehicule se încheie cu condiţia perfectării de către utilizator a unui contract de asigurare CASCO cu un asigurator agreat de către finanţator.

Practica instanţelor de control judiciar este divergentă în privinţa tratamentului acestor daune interese:

Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Ploieşti, consideră că această clauză are un caracter leonin şi că, în baza art. 5 (nu se poate deroga prin convenţii particulare de la normele de ordin publică şi bunele moravuri), coroborat cu art. 1083 Cod civil,