Până mâine, şi partidele trebuie să-şi numească oamenii în fiecare secţie
La Tribunalul Braşov au fost traşi ieri la sorţi, timp de 5 ore, preşedinţii birourilor electorale din secţiile de votare şi locţiitorii acestora. Numele celor aleşi vor fi comunicate Biroului Electoral Judeţean, iar nemulţumiţii au la dispoziţie 48 de ore să depună contestaţii. „Contestaţiile se depun la birourile electorale de circumscripţie municipale, orăşeneşti şi comunale. Aceste birouri le analizează şi se pronunţă asupra lor printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă”, a declarat judecător Alina Mioc, preşedinte Tribunal Braşov. Până la 31 mai, partidele politice şi alianţele care au depus liste de candidaţi ori propuneri de primari, sunt obligate să comunice numele şi prenumele reprezentanţilor ce urmează a fi stabiliţi în completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare. Biroul Electoral Judeţean a emis şi o adresă, care clarifică cine poate asista la alegeri în secţiile de votare şi cine oferă acreditările. În municipiul Braşov vor fi amenajate 177 de secţii de votare, 105 vor exista în alte municipii şi oraşe din judeţ şi 166 în comune. Până mâine, şi partidele trebuie să-şi numească oamenii în fiecare secţie
La Tribunalul Braşov au fost traşi ieri la sorţi, timp de 5 ore, preşedinţii birourilor electorale din secţiile de votare şi locţiitorii acestora. Numele celor aleşi vor fi comunicate Biroului Electoral Judeţean, iar nemulţumiţii au la dispoziţie 48 de ore să depună contestaţii. „Contestaţiile se depun la birourile electorale de circumscripţie municipale, orăşeneşti şi comunale. Aceste birouri le analizează şi se pronunţă asupra lor printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă”, a declarat judecător Alina Mioc, preşedinte Tribunal Braşov. Până la 31 mai, partidele politice şi alianţele care au depus liste de candidaţi ori propuneri de primari,