Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cavaleri pentru o zi, la Castelul Bran

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 30 mai 2012 ·

Parcul Regal se va transforma într-un spaţiu de jocuri medievale, de cultură şi creaţie pentru copii

Ziua de 1 Iunie va fi o zi specială pentru copii, la CAstelul Bran. Administratorii Muzeului „Castelul Bran” au o serie întreagă de evenimente, începând de la ora 9.00 până la 19.00. Astfel, copiii sunt invitaţi să se implice în cadrul atelierelor interactive, unde pot crea păpuşi tradiţionale ori pot picta pe sticlă sau pe lemn. La ora 13.00, sărbătoriţii sunt invitaţi la spectacolul „Mica vrăjitoare”, susţinut de Teatrul de Copii „Arlechino” din Braşov . Nu vor lipsi, din programul zilei, expoziţiile de arme şi armuri, de arme de asediu, demonstraţiile de luptă cu arme medievale (cu spada, sabie, spadă de asalt, iatagan, falx dacic, pumnal, halebardă, trident, suliţă, topor, bici, bici de luptă, etc.), iar cei curioşi vor putea lua lecţii de luptă (cu spada, suliţa şi scutul) oferite de profesionişti, fiind asigurată cea mai deplină siguranţă copiilor. Luând parte la aceste evenimente, cei mici vor putea deveni pentru câteva ore cavaleri şi prinţese, demne personaje de poveste. Accesul copiilor şi al cadrelor didactice însoţitoare este gratuit, pe toată durata evenimentului. Parcul Regal se va transforma într-un spaţiu de jocuri medievale, de cultură şi creaţie pentru copii

Ziua de 1 Iunie va fi o zi specială pentru copii, la CAstelul Bran. Administratorii Muzeului „Castelul Bran” au o serie întreagă de evenimente, începând de la ora 9.00 până la 19.00. Astfel, copiii sunt invitaţi să se implice în cadrul atelierelor interactive, unde pot crea păpuşi tradiţionale ori pot picta pe sticlă sau pe lemn. La ora 13.00, sărbătoriţii sunt invitaţi la spectacolul „Mica vrăjitoare”, susţinut de Teatrul de Copii „Arlechino” din Braşov . Nu vor lipsi, din programul zilei, expoziţiile de arme şi armuri, de arme de asediu, demonstraţiile de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 8 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 7 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 8 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 6 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 5 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 8 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 7 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°