Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfatul lui MRU pentru candidații PDL: Să nu vă temeţi să susţineţi public doctrina de dreapta!

Publicat in Adevarul, miercuri 30 mai 2012 ·

Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, marţi, la Bacău, că dreapta este o doctrină a viziunii şi inteligenţei şi, de aceea, s-a angajat total şi nemijlocit în a nu lăsa democraţia "să fie ameninţată de nicio tentaţie socialistă".

Afirmaţiile au fost făcute cu prilejul discursului rostit, în calitate de invitat, la mitingul electoral de lansare a candidaţilor organizaţiei judeţene a PDL Bacău la funcţiile de primar şi consilier local în alegerile din 10 iunie, găzduit de teatrul de vară din municipiu.

"Să nu vă temeţi să susţineţi public o asemenea doctrină. Fiţi mândri de acest lucru şi staţi cu spatele drept. Nu daţi înapoi în faţa adversarilor politici, indiferent cât de greu vă vine acum", le-a cerut Ungureanu membrilor şi simpatizanţilor PDL prezenţi la miting, motivându-şi îndemnul prin faptul că asumarea doctrinei de dreapta reprezintă o angajare într-o bătălie politică, care nu trebuie pierdută, pentru a crea viitorul mai bun al ţării.

Ungureanu a precizat, ulterior, pentru Agerpres, că, în ceea ce îl priveşte, va continua să activeze dinamic în zilele următoare, prin vizite în ţară, luări de poziţii publice şi acţiuni organizatorice, până când dreapta va fi, din nou, "opţiunea preferată" a românilor, deoarece, în concepţia sa, această doctrină este, de fapt, singura opţiune capabilă care permite României să ajungă acolo unde cetăţenii îşi doresc cu toţii pentru ei şi pentru generaţiile viitoare.

Fostul premier le-a mai spus celor prezenţi la mitingul PDL de la Bacău că una dintre preocupările principale ale Guvernului pe care l-a condus a fost grija faţă de comunităţile locale. Ungureanu consideră că a dat, astfel, "o probă de bună guvernare (...) în cele mai grele condiţii economice".

"Democraţia adevărată, ca şi prosperitatea unei naţiuni, amândouă, pornesc de la felul în care reuşeşte să reziste şi să fie îmbogăţită

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 59 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°