Mă bucur că Profesorul Dăianu rămâne alături de actul de decizie la nivel macroeconomic. Orice guvern are nevoie de experienţa sa. A-propos, puteti citi o posibila contributie a profesorului la solutiile privind fundamentarea si implementarea unui Pact de Crestere in UE aici. Cred că implicarea cât mai multor tehnocraţi de valoare ne face să fim optimişti cu privire la menţinerea stabilităţii macro şi creşterea valorii adăugate pe relaţia România-Uniunea Europeană.

Acum. Fără a pica într-un pesimism exagerat, trebuie să recunoaştem că suprapunerea unor vulnerabilităţi interne peste cele externe pot afecta România. O bună evaluare a situatiei externe si a posibilelor riscuri pentru noi o face Răzvan Orăsanu aici. Cu permisiunea dumneavoastră, m-aş referi astăzi la două probleme pe care premierul Ponta, viceguvernatorul Georgescu şi profesorul Dăianu se vor confrunta, chiar în timpul scurt rămas până în noiembrie. Sunt probleme structurale.

1. Creşterea calităţii ajustării fiscale. Continuarea necondiţionată a implementării acordului cu creditorii internaţionali a fost un prim pas bun în menţinerea credibilităţii externe a României. Pasul doi cred că ar trebui să fie mutarea accentului de pe cantitatea ajustării fiscale (gândiţi-vă, fiecare dintre cititori, că vă uitaţi pe execuţia bugetară şi, fără a raţiona prea mult, tăiaţi cheltuieli din toate capitolele bugetare din care puteti face asta şi mai măriţi abrupt şi TVA s.a.) către calitatea ajustării fiscale (imaginaţi-vă că faceţi un audit exact al cheltuielilor, vă propuneţi modificarea structurii lor, treceţi pe cheltuieli publice cu efecte de multiplicare ridicate, care creează locuri de muncă; prioritizaţi investiţiile; alocaţi bani mai mulţi pentru educaţie, infrastructură, cercetare dezvoltare complementar cu reforme structurale in aceste domenii, pentru a înlătura risipa; reduceţi