În timpul lungii şi controversatei sale cariere, Lee Kun Hee, preşedintele Samsung Electronics a transformat mica afacere de familie în cel mai mare producător de televizoare şi telefoane mobile, depăşind companii precum Apple sau Sony. Provocările cărora trebuie să le facă faţă în prezent nu vin, din partea altor companii tehnologice, ci chiar dinspre propria familie.
Miliardarul Lee, în vârstă de 70 de ani, şi cel mai bogat cetăţean al Coreei de Sud, se confruntă cu două procese intentate de fratele şi sora sa mai în vârstă, în încercarea acestora de a obţine o parte din averea de familie, anunţă agenţia de ştiri Bloomberg.
Citeşte mai multe despre ascensiunea spectaculoasă a Samsung pe piaţa telefoanelor mobile în primul trimestru al lui 2012
Fraţii îşi cer partea
Fraţii lui Lee cer cel puţin o cotă parte de 850 de milioane de dolari în compania care generează în jur de 20% din produsul intern brut al Coreei de Sud, iar acest lucru s-ar putea să afecteze negativ performanţa companiei pe fondul unei competiţii puternice pe piaţa produselor electronice.
„El a adus Samsung la un punct în care însăşi Coreea de Sud este denumită „Republica Samsung””, a declarat Park Hyun Goon, autor al cărţii „Lee Kun Hee’s Agony”, o carte despre succesiunea la cârma Samsung, apărută în acest an. „Cum s-ar putea simţi acesta dacă o parte din compania sa va fi acordată fraţilor săi, sau dacă această companie se va prăbuşi?”
Samsung contra Apple
Citeşte mai multe despre produsul cu care Samsung i-a îngenunchiat pe cei de la Apple
Acest conflict de familie survine pe fondul proceselor între Samsung Electronics şi Cupertino, reprezentanţa californiană a Apple, principalul client dar şi principalul adversar, în cadrul unor procese cu privire la utilizarea de patente pe patru continente. În primul trimestru, vânzările