Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegondolă între Mănăstirea Zamca şi Cetatea de Scaun a Sucevei

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 30 mai 2012 ·

Locuitorii cartierului Zamca vor putea ajunge în Centru, sau chiar la Cetatea de Scaun a Sucevei, în doar câteva minute şi fără pic de efort, folosind telegondola care va pune în valoare cele două monumente istorice definitorii pentru oraş – Cetatea Suceava şi Mănăstirea Zamca.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, care s-a întâlnit aseară cu locuitorii cartierului Zamca, pentru a le prezenta echipa sa de viceprimari şi consilieri locali cu care vrea să continue proiectele de dezvoltare a municipiului, într-un nou mandat, i-a asigurat pe locuitorii cartierului că proiectul de telegondolă nu este deloc o poveste, ci va fi realizat şi va avea ca punct de pornire chiar Mănăstirea Zamca.

Edilul sucevean a explicat de ce nu s-a reuşit realizarea telegondolei de prima dată:

“Am fost foarte aproape să facem o telegondolă, dar traseul pe care trebuia să o facem era de la McDonald’s la Cetate, iar timpul de parcurgere a acelei distanţe era foarte scurt – 47 de secunde. Nu era rentabil şi atunci am decis că trebuie extins acest proiect de telegondolă, în ideea că oamenii trebuie să aibă o staţie de urcare, de coborâre, ca oamenii să meargă măcar două minute cu ea, să facă promenadă. Am discutat la vremea respectivă să facem un parteneriat la Iulius Mall şi era aproape gata făcut, dar am avut altă problemă – acolo era încă deschisă groapa de gunoi şi am fi cheltuit o grămadă de bani să trecem cu oamenii cu telegondola pe deasupra gropii de gunoi”, le-a mărturisit Ion Lungu, explicându-le piedicile întâlnite în realizarea proiectului.

Şeful municipalităţii sucevene le-a expus apoi locuitorilor cartierului Zamca noul proiect de realizare a telegondolei, în care zona Zamca are un rol foarte important.

Astfel, noul traseu al telegondolei este Mănăstirea Zamca – McDonald’s – statuia lui Ştefan cel Mare – Cetatea de Scaun şi retur, ceea ce ar transforma zona Zamc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 54 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 41 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 13 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 3 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°