Chistul se defineşte ca o cavitate patologică cu conţinut lichidian sau semisolid, delimitată de o membrană epitelială. Există o controversă în literatura de specialitate dacă acestea trebuie considerate tumori cu conţinut chistic sau sunt entităţi anatomopatologice distincte. Chisturile cervicale sunt, în general, chisturi de dezvoltare, având cel mai frecvent origine embrionară. Chistul branhial

Chisturile branhiale sunt localizate de-a lungul muşchiului sternocleidomastoidian şi derivă din incluzia epitelială restantă a unui pliu endodermic al celei de-a doua fante branhiale. O altă teorie susţine că ar fi vorba de incluziuni ale unui epiteliu de tip salivar (probabil din parotidă), restante la nivelul unui ganglion limfatic, şi care ulterior degenerează chistic, teorie susţinută şi de prezenţa elementelor limfoide care se evidenţiază la examenul histopatologic al peretelui chistului branhial. În orice caz, mecanismul etiologic este diferit de cel al chistului canalului tireoglos, care apare prin transformarea chistică a epiteliului embrionar restant la nivelul canalului tireoglos rezidual. Chistul branhial apare în special la adolescenţi sau adulţi tineri, mai frecvent la sexul feminin. Unele studii statistice arată că două treimi din chisturile branhiale apar pe partea stângă şi doar o treime pe partea dreaptă – fapt contestat de alţi autori. Chistul branhial are o perioadă lungă de latenţă, după care se dezvoltă rapid volumetric, în aproximativ una-trei săptămâni, deseori pacienţii făcând o corelaţie între o infecţie acută a căilor aeriene superioare şi debutul creşterii rapide a chistului branhial. Se prezintă ca o masă cervicală situată pre- şi substerno­cleidomastoidian, în treimea superioară şi medie a acestuia, în dreptul bifurcaţiei carotidei comune. Poate fi localizat şi periangulo­mandibular sau, mai rar, în treimea inferioa