Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt o proastă!

Publicat in Jurnalul, miercuri 30 mai 2012 ·

Am citit recent rezultatele unui studiu. Zicea că omul zilelor noastre e deştept dacă are pieteni pe feisbuc. Mai gad! Cât pot să fiu de idioată! Nu doar că n-am prieteni pe feisbuc, dar nu am nici măcar un cont. (Adică am avut da’ i-am dat "unsubscribe”, da’ cică degeaba, c-am rămas undeva, în străfundurile feisbucului şi nici măcar moartea n-o să mă mai scoată de acolo, da’ oricum, n-am cont pe feisbuc, asta era ideea). Gaaaaaaad! Asta-mi mai lipsea! Nu doar să bănuiesc că sunt proastă, ci să am acum şi confirmarea!

Acum pot să fiu sigură că nimeni nu mi-a spus niciodată adevărul atunci când mi-a zis că-mi merge mintea! Sanchi! Îmi merge mintea la rece, vorba reclamei! Studiul mai zicea că cică, după ce 125 de studenţi au fost băgaţi la RMN, s-a constatat că ei au trei zone mai active ale creierului şi chiar că au, aici, materie cenuşie mai multă! De unde rezultă că la mine-n creier e polei, la mine neuronii alunecă, se dau cu rolele pe ceea ce ar trebui să fie nişte cratere de inteligenţă, dar de fapt sunt nişte derdeluşuri anemice.

Ei zic acolo că cică eşti mai deştept, pentru că reţii mai multe date şi ai o acuitate vizuală ceva de speriat. Era evident! Era clar c-aici o s-ajung. Nimeni nu mi-a spus niciodată adevărul şi parcă prea îmi dădeau toţi dreptate, ca la nebuni! De fapt, mă protejau de răul de afară, de răul din mine (oh!), de răul în general.

Odată, o prietenă de-a mea mi-a făcut invitaţie pe un alt sait de socializare şi, după câteva săptămâni de notificări permanente pe bătrânul meu meil, am decis să-mi fac cont. M-am dat drept un bărbat din Timişoara, născut în 1912, adică anul cel mai de jos din lista aia lungă de ani. Toate au decurs minunat la înscriere, dar m-am blocat când a trebuit să răspund de ce sunt interesat (sic!), de bărbaţi sau de femei. Cum nu eram de nici unele, am dat şi io la plezneală, de femei ca să scap de et

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 45 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 40 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 26 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°