Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii au urcat de 34 de ori pe podium la Baia Mare

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 30 mai 2012 ·

După rezultate foarte bune la naţionale, 20 dintre sportivii secţiei de înot de la Clubul Sportiv Şcolar 3 Suceava, dar şi 4 de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava au participat zilele trecute la un concurs internaţional la Baia Mare, acolo unde au fost prezenţi peste 450 de sportivi de la 27 de cluburi din România, Ungaria şi Austria. Cu toate că a fost o competiţie rezervată tuturor categoriilor de vârstă, sucevenii au concurat de la 9 la 14 ani, urcând pe podium de 34 de ori, medalii la care s-au adăugat şi mai multe recorduri ale competiţiei. Diana Dungeanu a obţinut cea mai bună performanţă la categoria junioarelor II, după două medalii de aur la 100 metri liber şi 200 fluture, două de argint la 50 şi 200 liber, una de bronz la 50 fluture, stabilind şi un record al competiţiei. La băieţi, performerul delegaţiei sucevene a fost Călin Stafie, sportiv ce şi-a adjudecat 4 locuri I (100 şi 200 spate, 100 liber şi 200 fluture), două locuri III la 50 metri spate şi liber. Câte trei medalii de aur au câştigat Lisa Munteanu şi Antonia Nitu, prima în probele de 50, 100 şi 200 metri spate, iar a doua pe aceleaşi distanţe, dar în proba de bras, ambele având şi câte două, respectiv trei recorduri ale competiţiei.

Dintre sportivii de la CSŞ 3 Suceava, pregătiţi de antrenorul Cezar Moscaliuc, s-au mai remarcat Sebastian Croitor, două locuri I la 50 şi 100 metri liber, un loc II la 50 spate şi un loc III la 100 spate, Mircea Nistor, cu un loc I la 200 bras şi două locuri II la 50 şi 100 bras, Alexandru Mateiciuc, două locuri II la 50 şi 200 liber şi un loc II la 100 liber, Andreea Druţă, locul doi la 200 bras şi locul III la 200 fluture, Cosmina Ungureanu, locul III la 200 fluture, Victor Macovei, un loc III la 50 metri fluture, Paul Rebenciuc, două locuri III la 50 şi 100 bras şi Ioana Pavăl, cu un loc III la 50 de metri bras. Cu cele 34 de medalii, CSŞ 3

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 48 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°