Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canon a vândut o imprimantă de 200.000 de euro unei universităţi din Transilvania

Publicat in Ziarul Financiar, joi 31 mai 2012 ·

Piaţa de imprimante destinate mediu lui de business va înregistra în acest an o creştere modestă, de câteva procente, iar unul dintre criteriile principale după care firmele îşi aleg soluţiile de imprimare este cel legat de posibilităţile de reducere a costurilor, au declarat pentru ZF oficialii Sama Consul, unicul partener local al Canon pe piaţa B2B în România. Preţurile pentru o imprimantă multifuncţională (care are mai multe funcţii, printre care şi de copiator şi scanner) vândută unei companii pornesc de la câteva sute de euro şi pot atinge chiar şi câteva sute de mii de euro. O astfel de imprimantă din segmentul de top a fost cumpărată anul acesta de o universitate din Transilvania, pentru o sumă de aproape 200.000 de euro. "Este cea mai scumpă imprimantă a noastră, dar gestionează toate etapele printării unei cărţi", a spus pentru ZF Cezar Croveanu, directorul general al Sama Consul, compania care a vândut imprimanta universităţii româneşti. "Universitatea avea nevoie de o imprimantă care să tipărească imagini cu o calitate ridicată, care să redea contrastele şi nuanţele. La imprimanta pe care am livrat-o, într-un capăt introduc hârtia şi coperţile, iar la celălalt capăt scot cartea gata de pus pe raft în librării", afirmă managerul Sama Consul. El a refuzat să dezvăluie numele universităţii, invocând clauze de confiden ţialitate din contract. Compania lucrează cu jucători de top din industria farmaceutică, segmentul hotelier şi cu instituţii de stat şi este unicul partener al japonezilor de la Canon pe piaţa românească pentru imprimantele destinate mediului de business, cu o cotă de piaţă estimată de Croveanu la 8%. Anul trecut, Sama Consul a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de euro, iar pentru 2012 ţinteşte un avans de 5%. Recesiunea, precum şi incertitudinile de pe scena politică au afectat afacerile dealerilor de imprimante, în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa franceză, mulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la finala Ligii Campionilor

News.ro acum 56 minute
UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor dintre PSG şi Inter de pe Allianz Arena din Munchen, pe 31 mai. Oficialul român a arbitrat deja de mai multe ori Parisul în Liga Campionilor, în special în acest sezon. Iar el

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii DNA au efectuat, luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, acțiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului

Cătălin Predoiu: „Există discuţii curente, la nivel tehnic şi ministerial, pentru modificarea PNRR”

Gandul acum 41 minute
Premierul interimar, Marian-Cătălin Predoiu, a condus luni, la Palatul Victoria, reuniunea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), în contextul în care, în cursul acestei săptămâni

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 3 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Crin Antonescu îi răspunde lui CTP: Mi-e profundă silă de ipocrizia tuturor secăturilor reunite în „marea coaliție” pentru „salvare”

HotNews acum 2 ore
Candidatul Coaliției PSD-PNL-UDMR în primul tur al alegerilor prezidențiale îi dă replica gazetarului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta a spus despre el că „s-a pus la adăpost” atunci când a susținut că nu poate să aleagă între Nicușor Dan, „un

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum o ora
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

OFICIAL Carlo Ancelotti este noul selecționer al Braziliei!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Federația Braziliană de Fotbal a anunțat că italianul Carlo Ancelotti (65 de ani) va deveni selecționerul Selecao. Acesta va începe munca de pe 26 mai 2025, conform comunicatului emis de brazilieni.

Ce au discutat Zelenski și papa Leon al XIV-lea în prima lor discuție telefonică

HotNews acum 4 ore
Volodimir Zelenski a purtat, luni, prima conversație cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi au vorbit despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, scrie EFE, citată de

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum o ora
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Ce spune ITM Constanța despre adolescentul de 17 ani care ar fi căzut de pe turla bisericii de pe Aleea Pelicanului

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a fost informat despre evenimentul petrecut azi, 12 mai 2025, în intervalul orar 11:30 – 12:00, la Biserica Sfântul Nectarie din Constanța, unde a fost implicat un tânăr în vârstă de 17 ani. În urma

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/15°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
joi

10°/23°
Iasi
acum

12°
lun.

4°/15°
mar.

4°/15°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/13°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/19°
Timisoara
acum

16°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°