Municipalitatea craioveană are şanse să-şi recupereze milionul de dolari destinat reparaţiilor de drumuri, bani pe care i-a primit de la guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, dar i-au fost luaţi de guvernul lui Victor Ponta
Povestea milionului de dolari are începutul în primele zile ale lunii aprilie, când cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a aprobat o hotărâre de guvern prin care aloca primăriilor fonduri totale de 648 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia guvernului. Prin acest act normativ - HG nr. 255/03.04.2012 - municipiului Craiova îi era acordată suma de 3,5 milioane de lei (35 de miliarde de lei vechi), „pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile“, după cum se menţionează în actul normativ. Craiova nu avea însă restanţe la proiectele finanţate din fonduri europene, aşa că Biroul Administrare şi Întreţinere Drumuri din cadrul municipalităţii a solicitat alocarea acestor bani la capitolul Reparaţii străzi. Primarul Antonie Solomon a avizat această propunere şi a transmis-o mai departe consilierilor locali, convocându-i totodată în şedinţă extraordinară în data de 13 aprilie.
Două şedinţe, nici un rezultat
Numai că această şedinţă nu s-a mai ţinut din motive politice. Supăraţi că primarul n-a catadicsit să vină în faţa lor, consilierii PSD şi PNL s-au ridicat şi au părăsit sala, apoi au plecat şi cei de la UNPR. În sală au rămas doar consilierii PDL, nouă la număr, insuficienţi pentru ca şedinţa să se poată desfăşura.
Pe 26 aprilie, în următoarea şedinţă a consiliului local, proiectul de rectificare bugetară prin care urma să fie primiţi banii de la guvern a fost din nou adus în discuţie. Însă, cu opt voturi pentru (PDL), opt împotrivă (PSD) şi opt abţineri (UNPR şi PNL),