Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alo, 112, vrem sediu! Atribuirea lucrărilor la noul sediu al Ambulanţei unui apropiat al şefului DSP ne costă scump

Publicat in Bihoreanul, joi 31 mai 2012 ·

În România, parcă toate lucrurile bune sunt condamnate să iasă mai prost, mai scump şi mai târziu, pentru că oamenii din poziţiile-cheie îşi văd doar propriile interese. Degeaba se mai dau unii peste cap pentru o cauză nobilă, căci "lipitorile" apar imediat, te miri de unde.

Este şi povestea construcţiei noului sediu al Ambulanţei Bihor, pentru care s-au alocat anul trecut 3,4 milioane lei. Aşa cum BIHOREANUL a prevăzut, mai bine de jumătate din sumă a fost returnată la bugetul central, fiindcă responsabilii locali s-au încăpăţânat să facă hatârul unei pile a şefului Direcţiei de Sănătate Publică.

Bani risipiţi

Lucrările la noul sediu al Serviciului Judeţean de Ambulanţă par şi acum la început, numai că bani nu mai sunt! Din cei 3,484 milioane de lei trimişi acum un an de fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, doar 1,144 milioane au fost cheltuiţi efectiv, restul s-au returnat!

Aşa cum BIHOREANUL a scris la momentul respectiv, în loc să facă rapid licitaţia, cei de la Ambulanţă au fost ocupaţi să croiască un caiet de sarcini dedicat firmei Vestind Construct, deţinute de omul de afaceri Remus Căpăţână (foto), prieten al şefului DSP Bihor, Marius Pîrcioagă. Firma şi-a şi adjudecat lucrarea pentru 2,1 milioane lei, cu termene de finalizare futuriste: execuţia în 2 luni şi 12 zile şi proiectarea în doar 0,1 zile! Tocmai timpul scurt, care a fost criteriul esenţial de departajare a lui Căpăţână de ceilalţi, a fost ignorat însă cu nonşalanţă, atât de executant, cât şi de beneficiar...

S-a scumpit

Deşi banii au venit în luna mai, licitaţia cu dedicaţie s-a ţinut abia în august, iar câştigătorul a fost desemnat în noiembrie. Lucrările au început în 5 decembrie şi nici n-au ţinut mult. Invocând temperaturile extreme şi situaţiile imprevizibile, executantul a cerut de trei ori prelungirea termenului de predare, care până la urmă a ajuns

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 11 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 8 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 8 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°