“Ascultă-mă, fiule: îţi vorbesc în timp ce dormi, cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta. Acum doar câteva minute, pe când îmi citeam ziarul, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.

Iată la ce mă gândeam, fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat cum te îmbrăcai pentru şcoală şi pentru că te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă, te-am condamnat pentru că nu ţi-ai curăţat pantofii, am strigat nervos la tine pentru că ai lăsat pe jos câteva din lucrurile tale.

Te-am considerat vinovat şi la micul dejun, înfulecai mâncarea, îţi ţineai coatele pe masă. Când te-ai dus la joacă iar eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna şi mi-ai spus: “Pa tati!”, iar eu m-am încruntat şi ţi-am răspuns: “Îndreaptă-ţi umerii!”.

Apoi a reînceput totul în aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat; stăteai în genunchi şi te jucai cu biluţele colorate, şosetele îţi erau găurite. Şosetele costau bani – şi dacă tu ar fi trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Te-am umilit în faţa prietenilor tăi, aducându-te acasă cu forţa. Închipuie-ţi, fiule, aşa se poartă un tată! Îţi aminteşti, mai târziu, cum eu citeam, iar tu ai venit tiptil, cu o umbră de durere în priviri? Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii. “Ce vrei?” m-am răstit. N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai sărutat, cu mânuţele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuşi ţi-a dăruit-o, pe care nici nepăsarea n-o putea ucide. Şi apoi ai plecat, ţopăind pe scări.

Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse d