În 1879, Scoţia era ţara cu cel mai prost pod construit vreodată, acesta prăbuşidu-se în timp ce era traversat de un tren cu 75 de pasageri. Dezastrul i-a pus pe ingineri faţă în faţă cu un proiect impresionant: doreau să facă legătura între cele două maluri ale Firth of Forth.

Astfel s-au aşezat în faţa unei încercări extraordinare: nu numai că trebuiau să construiască un pod de peste 2400 metri lungime, dar construcţia trebuia să fie suficient de rezistentă pentru a mulţumi opinia publică temătoare.

Soluţia lor? Un design inteligent, materiale din abundenţă şi o caruţă de bani. 54.000 de tone de otel şi 21.000 de tone de beton au fost turnate în structura podului, în fapt două braţe uriaşe care uneau două turnuri înalte de peste 100 metri.

Chiar dacă proiectul s-a dovedit a fi extrem de costisitor pentru acea perioadă, costând aproximativ 15 milioane dolari, produsul final a fost considerat cea mai sigură structură din lume.

Podul a fost deschis în mod oficial în 1890 şi chiar şi astăzi nici cele mai puternice vanturi nu îl urnesc. Poate nu este cea mai frumoasă reuşită tehnologică a omului, dar soliditatea sa îl face un punct de atracţie.

Însă un alt lucru a atras atenţia asupra podului. Pictarea podului a început în anul 1883. După 130 de ani de la începerea vopsirii podului, munca a fost într-un final încheiată.

Proiectul de vopsire a podului a început odată cu construcţia acestuia, în 1883, britanicii susţinând că este o muncă ce nu se va sfârşi niciodată fiindcă în momentul în care se va încheia, va trebui să fie reluată de la celălalt capăt. Actuala pictare a podului a durat 10 ani şi a fost realizată cu ajutorul a 400 de oameni care au lucrat în fiecare zi.

Costul total al operaţiunii a fost de 130 milioane de lire sterline, fiind folosiţi 240.000 de lit