Anders Behring Breivik, judecat pentru moartea a 77 de persoane pe 22 iulie 2011 în Norvegia, a consumat substanţe ilicite pentru ca să îşi dopeze capacităţile fizice şi mentale în acea zi, a explicat un expert legist joi, relatează AFP.
Înainte de a comite atentatul cu bombă în Oslo şi de a deschide focul, ulterior, asupra a sute de tineri pe Insula Utoya, Breivik a ingerat un amestec de tip ECA (efedrină, cafeină şi aspirină), interzis în Norvegia şi în alte ţări, dar utilizat adesea de către culturişti, în special pentru a pierde în greutate.
"Era uşor sau moderat sub influenţa" anestecului, a declarat în şedinţa de la tribunalul din Oslo profesorul Joerg Moerland, de la Institutul norvegian pentru Sănătate Publică.
Breivik a declarat că a luat o doză de ECA cu "50% mai mare" decât doza normală autorizată în Uniunea Europeană, potrivit spuselor sale, cu doar câteva ore înainte de a comite atacurile.
Cu ajutorul acestui "stack" (amestec de substanţe a căror combinaţie le multiplică efectele), a explicat extremistul de dreapta, "creierul absoarbe mai mult oxigen, iar acest lucru conduce la o ameliorare a performanţelor fizice şi mentale".
Potrivit profesorului Moerland, amestecul oferă o încredere sporită în sine şi creşte tendinţa de asumare de riscuri.
Însă efectul acestor substanţe a fost limitat, deoarece, în ceea ce priveşte cafeina, specialistul legist a comparat doza ingerată cu echivalentul "a patru până la şase ceşti mari de cafea de tărie medie".
În lunile care au prcedat atacurile, extremistul, în vârstă de 33 de ani, a luat şi steroizi anabolizanţi cu scopul de a-şi creşte masa musculară.
"În opinia mea, nu a existat un efect suplimentar al steroizilor, dar nu pot să exclud că acest lucru ar fi putut contribui la (un anumit nivel de) agresivitate şi agitare", a precizat Moerland.