În jurul orei 11.00 locală (21.00, ora României), un bărbat caucazian, cu o vârstă aproximativă de 30 de ani, a intrat într-o cafenea din apropierea Universităţii din Seattle, din nordul oraşului, "înarmat cu un pistol" şi a deschis focul asupra unor clienţi, conform poliţiei. Două persoane au fost ucise pe loc, iar o alta a murit din cauza rănilor în cursul zilei. Două alte persoane au fost grav rănite, conform poliţiei.
Puţin timp mai târziu, la aproximativ 11.30 ora locală (21.30, ora României), poliţia a fost chemată în centrul oraşului unde o femeie fusese omorâtă de un bărbat, după o altercaţie într-o parcare din apropierea primăriei. Bărbatul a fugit cu o maşină, care a fost găsită ulterior.
Iniţial nu a fost făcută nicio legătură între cele două incidente.
La sfârşitul după-amiezii, poliţia a anunţat că un bărbat care corespundea descrierii suspectului a fost văzut în vestul oraşului şi, după ce a fost somat să se predea, el a întors arma asupra sa şi s-a împuşcat în cap.
El a fost imediat transportat la un spital.
În jurul orei 11.00 locală (21.00, ora României), un bărbat caucazian, cu o vârstă aproximativă de 30 de ani, a intrat într-o cafenea din apropierea Universităţii din Seattle, din nordul oraşului, "înarmat cu un pistol" şi a deschis focul asupra unor clienţi, conform poliţiei. Două persoane au fost ucise pe loc, iar o alta a murit din cauza rănilor în cursul zilei. Două alte persoane au fost grav rănite, conform poliţiei.
Puţin timp mai târziu, la aproximativ 11.30 ora locală (21.30, ora României), poliţia a fost chemată în centrul oraşului unde o femeie fusese omorâtă de un bărbat, după o altercaţie într-o parcare din apropierea primăriei. Bărbatul a fugit cu o maşină, care a fost găsită ulterior.
Iniţial nu a fost făcută nicio legătură între cele două incidente.
La sfârşitul după-amiezii, poliţia a anu