PRM Cluj a cerut, miercuri, Biroului Electoral Municipal (BEM) Cluj-Napoca să adopte o hotărâre privind asigurarea camerelor video de supraveghere în toate secţiile de votare din municipiu, "cu scopul de a avea loc alegeri libere şi corecte".
Potrivit unui comunicat al PRM Cluj transmis, miercuri, candidatul PRM la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, Ioan Avram, a lansat un apel către toţi candidaţii la funcţia de primar şi la liderii partidelor politice din municipiu să sprijine iniţiativa partidului pe care îl reprezintă.
"PRM Cluj s-a adresat Biroului Electoral Municipal (BEM) Cluj-Napoca şi a solicitat să fie adoptată o hotărâre privind asigurarea camerelor video de supraveghere în toate secţiile de votare, cu scopul de a avea loc alegeri libere şi corecte. Candidatul PRM la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, Ioan Avram, a lansat un apel către toţi candidaţii la funcţia de primar şi la liderii partidelor politice din Inima Ardealului solicitându-le să sprijine iniţiativa PRM, iar în cazul în care sunt împotriva amplasării camerelor video de supraveghere în secţiile de votare să încerce să motiveze poziţia lor şi argumentele în favoarea fraudării alegerilor locale din 10 iunie", se arată în comunicat.
Preşedintele BEM Cluj-Napoca, judecătorul Petru Urs, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că membrii BEM au decis să înainteze o solicitare primarului interimar al municipiului Cluj-Napoca legată de posibilitatea amplasării de camere video în secţiile de votare.
"Cei de la PRM vor camere video la intrarea în secţiile de votare. BEM Cluj-Napoca a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, să adreseze o solicitare primarului legată de posibilitatea amplasării acestor camere. Când vom primi răspunsul oficial de la Primărie vom lua o hotărâre în consecinţă", a spus Urs.
În municipiul Cluj-Napoca vor funcţiona 159