Echipa de handbal a Universităţii Suceava va evolua în sezonul care urmează tot în Challenge Cup, competiţie unde a mai activat timp de trei sezoane. Ieri dimineaţă, membrii Consiliului de Administraţie ai clubului universitar au hotărât ca echipa să se înscrie în această cupă şi asta deoarece este cea mai potrivită pentru bugetul şi lotul disponibil în acest moment. După calificarea în semifinalele Cupei României, sucevenii aveau dreptul să se înscrie în competiţia ce a fost creată din unirea Cupei EHF şi Cupa Cupelor, dar oficialii suceveni au considerat că nu este momentul pentru o competiţie aşa de puternică, acest lucru putând fi posibil peste doi sau trei ani, când sucevenii vor deveni profesionişti. În aceeaşi şedinţă, toţi finanţatorii echipei au fost de acord să continue susţinerea echipei şi în sezonul ce urmează, inclusiv Primăria Suceava, care va mai vira în contul echipei suma de 200.000 de lei până pe 10 iunie, perioadă în care universitarii aşteaptă şi cei 100.000 de lei de la Consiliul Judeţean Suceava, bani cu care Universitatea ar ajunge aproape la zi cu salariile jucătorilor.
Primăria intenţionează să se asocieze cu Universitatea, pentru a putea asigura o finanţare continuă
Prezent la şedinţa Consiliului de Administraţie a echipei de handbal, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a dat asigurări că instituţia pe care o conduce va rămâne principalul finanţator al sucevenilor. Mai mult, pentru a elimina problemele ce apar cu finanţarea în primele patru luni din an, edilul Sucevei intenţionează să facă o asociere cu Universitatea „Ştefan cel Mare”, astfel încât să poată vira în fiecare lună banii pentru echipă, fără a mai fi nevoie de licitaţii de proiecte.
„Am stabilit împreună că domnul rector şi Consiliul de Administraţie ca echipa să se înscrie tot în Challenge Cup şi vom face tot posibilul să asigurăm o finanţare cor