La singura confruntare electorală dintre Sarkozy şi Hollande, primul l-a atenţionat pe contracandidatul său că nu ia "lecţii de la un partid politic care a vrut să se adune cu entuziasm în spatele lui Dominique Strauss-Kahn”. "Micul calomniator” a răspuns prompt că nu el l-a numit pe proscrisul socialist în fruntea FMI şi cu asta basta, să cântărească francezii faptele ! Şi le-au cântărit, alegând schimbarea. Să mai zică cineva că arestarea bancherului lacom de orgii sexuale n-a avut substrat politic.

Încarcerarea transoceanică a "violatorului” de cameriste afro-americane era un punct fundamental în strategia bătăliei pentru Élysée. Ce mai conta că Justiţia new-yorkeză îşi turteşte blazonul, important era ca adversarul cel mai vizibil al preşedintelui francez să fie scos din competiţie. Serviciile secrete au desăvârşit cacealmaua judiciară sub acelaşi slinos pretext: raţiuni superioare de stat mondial. Unchiul Sam îşi întorcea astfel gratitudinea către Franţa, neuitând gestul acesteia de a-i trimite în dar, demult, statuia Libertăţii. Aşadar, recluziune contra libertate, în termenii perverşi ai corectitudinii politice actuale...

Dar serviciile secrete nu s-au oprit aici, Sarko trebuia ajutat să câştige alegerile indiferent de preţul plătit. Aşa se explică inventarea teroristului Merah, aflat ani de-a rândul sub lupa serviciului de informaţii interne din patria lui Voltaire. Într-atât de mult încât să nu se observe pregătirea masacrului de la şcoala evreiască din Toulouse.

Algerianul n-a fost desemnat la întâmplare, avea un CV numai bun de stârnit sentimentele xenofobe ale franţujilor. Păi, se deplasa cam des în Afganistan şi Pakistan, trecea drept mujahedin şi membru al Al-Qaida, başca simpatizant al islamismului radical. Unde mai pui că jurase să "jumulească” armata cocoşului galic, în semn de răzbunare pentru atrocităţile à la française din teat