Informare meteo: Ploi, grindină şi vijelii începând de vineri dimineaţă în majoritatea zonelor ţării, avertizează ANM.
Potrivit ANM, în intervalul 1 iunie, ora 9.00 – 2 iunie, ora 6.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
Ploile vor depăşi, local, 20 l/mp şi izolat 35-40 l/mp. ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar cu o intensitate mai mică.