Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Să-i trimitem pe cei care au prăbuşit ţara la căpşuni, departe, să simtă cât de amară e pâinea printre străini!"

Publicat in Jurnalul, joi 31 mai 2012 ·

"Aduceţi-ne copiii acasă, că se dărâmă casa şi n-are cine pune o proptea la ziduri. Nu va avea cine să ne pomenească în biserică. Iar când vor veni ne vor găsi îngropaţi în scânduri de la lăzile vechi că nu ne ajunge pensia de 3 milioane. Nu ne ajunge nici pentru îngropăciune." Anii i-au săpat arătură adâncă pe faţă femeii cu degete noduroase de la sapa cu care a scurmat pământul să-i facă culcuş sămânţei de niscaiva roşii şi ardei. Ţine de mână o fetiţă cu privire vioaie, nas în vânt şi rochiţă decolorată de prea multă purtare. "Nici pe fetiţa fiului meu n-am cum să o mai cresc, îmi spune mamă mie că maică-sa n-a mai venit de un an de la muncă la căpşunile străinilor." Şi-şi şterge lacrimile cu broboada mototolită ascunzându-i părul alb şi rar. Comuna Broşteni, acolo unde Creangă a fost dus la învăţătură departe de casă şi pupăza din tei. Parcă printre casele broştenilor simţi paşii lui Creangă. Cel care mai târziu avea să scrie acele perle de talent popular, Creangă cel tonic, tumultos şi natural, degustător genial al plăcerilor simple ale vieţii. "Bădie Mihai, nu mai fii trist, hai să mâncăm o fasole şi să bem o ulcică de vin." Aşa îl încuraja pe geniul astral şi singuratic, acel Eminescu genial care prin Luceafăr a prefaţat teoria relativităţii a lui Enstein. Acum în Broşteni se aude oftatul moldovenilor. Îţi dau mâna cu palme aspre, întărite şi crăpate ca scoarţa copacului din munţii împăduriţi. Nu mai au locuri de muncă căci minele din susul râului din miez de munte au fost închise. Drumul cu serpentine dinspre Câmpulung Moldovenesc călăreşte colinele într-un peisaj de vis. Şi deodată după un cot al drumului te izbeşte imaginea industriei româneşti devenită cimitir. Intrarea în minele de cupru, uraniu, metale rare e prăbuşită şi se văd urmele galeriilor minereşti părăsite ca nişte scorburi de urşi bătrâni. Au fost închise, iar peste drum blocurile minerilor sun

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 44 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 47 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°