Se spune, justificat, că nu există, cu adevărat, frică, ci doar imaginaţie bogată. Judecînd după faptul că psihologia modernă a inventat un concept precum fobofobia (spaima de... spaimă) – preluat, ca să fim oneşti pînă la capăt, dintr-o butadă a preşedintelui american Roosevelt (care a precizat, la un moment dat, că nu trebuie să ne temem decît de propria noastră teamă!) –, tind să cred că observaţia ar fi corectă. Imaginarul jucăuş al umanităţii proiectează paradigmele realului în tot felul de combinaţii misterioase, de aici rezultînd cele mai bizare anxietăţi. Am răsfoit deunăzi un faimos manual de homeopatie (Dr. J.T. Kent – Repertory of the Homoeopathic Materia Medica), publicat, în Statele Unite, încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea (1897), dar reluat, în variante îmbunătăţite, periodic, pînă astăzi. Nu mi-a venit să cred – o zic cu toată sinceritatea – că, în procesul evolutiv al lumii, s-au raportat/s-au studiat/s-au analizat ştiinţific, deja, atîtea tipuri de angoase. Varietatea lor înspăimîntă prin ea însăşi, nemailăsînd loc (şi) pentru descrierile simptomelor, frecvent paralizante. Am selectat cîteva dintre aceste fobii, întrucît ele mi se par, după cum veţi vedea imediat, demne de toată atenţia – nu atît medicală, cît mentalitară (fragilitatea umană transpare la tot pasul!).

Bineînţeles, cunoaştem cu toţii formele tradiţionale, aşa-zicînd, de frică. Unii le-am experimentat sau le experimentăm, regulat, pe pielea noastră. Bunăoară, nimeni nu s-ar arăta prea surprins, auzind că semeni de-ai săi au nelinişti legate de călătorie (cu variaţii mergînd de la mijlocul de transport, pînă la spaima de a nu ajunge la destinaţie, de a nu se rătăci, de a nu interacţiona cu străini, de a nu-i fi dor de casă etc. etc.), de prezenţa unor animale/reptile/insecte în preajma lor (cîini, şerpi, gîndaci, păianjeni, pisici – poate că, în acest ultim caz, aş ridi