După ce a născut, cântăreaţa s-a înscris într-un program de monitorizare a greutăţii, iar dacă slăbeste va primi circa patru milioane de dolari.
La circa trei săptămâni după naştere, Jessica Simpson s-a înscris în programul companiei americane de slăbit Weight Watchers, "ca să adopte un stil de viaţă sănătos şi să îi inspire şi pe ceilalţi să facă asta", după cum au anunţat reprezentanţii companiei.
"Cred că oricine a trecut printr-o sarcină a zis, după ce a născut, «Am nevoie să fac ceva în privinţa asta». Eu chiar vreau să fac ceva care să se transforme într-un stil de viaţă pentru că, în trecut, eram cunoscută pentru dietele haotice", a spus Jessica Simpson pentru revista People.
Simpson nu şi-a propus să slăbească un anumit număr de kilograme, ci să se simtă "normală". "Vreau să îmi pun scopuri mici, ca să le ating mereu şi să nu mă gândesc că reuşita e prea departe", a mai spus vedeta.
Cântăreaţa în vârstă de 31 de ani plănuia încă din luna noiembrie a anului trecut să colaboreze cu Wight Watchers, ca să piardă greutatea căpătată de pe urma sarcinii şi să devină imaginea companiei. Potrivit TMZ, contractul dintre Simpson şi Weight Watchers valorează circa patru milioane de dolari.
Sursa: Contactmusic
CITEŞTE ŞI: Jessica Simpson se va căsători pe 12 decembrieJessica Simpson a născut într-o rezervă de spital de aproape 4.000 de dolari800.000 de dolari pentru primele fotografii cu fiica Jessicăi Simpson