Guvernul preşedintelui Franţei, Francois Hollande, se ia de salariile foarte ridicate din marile întreprinderi unde statul francez deţine participaţii, o promisiune electorală simbolică care este de asemenea una dintre cele mai uşoare de pus în practică, relatează joi AFP.
Guvernul francez a anunţat joi că se opune acordării unei prime de plecare preşedintelui-director general /PDG/ Jean-Paul Herteman, de la grupul de aeronautică şi apărare Safran, unde deţine 30 % din drepturile de vot.
Prima de plecare pentru Herteman a fost respinsă de Adunarea generală a acţionarilor.
De asemenea, el a indicat că, în numele ''decenţei salariale'', va vota joi împotriva vărsării unei prime de neconcurenţă de 400.000 de euro lui Pierre-Henri Gourgeon, fostul patron al companiei aeriene Air France/KLM, unde este acţionar minoritar /15 %/.
Preşedintele socialist îşi intensifică măsurile simbolice privind salariile şefilor de întreprinderi, ca şi ale responsabililor politici, încercând să-şi pună amprenta de la început de mandat.
Cuvântul de ordine al noului executiv este ''exemplaritate''.
Noua putere a dat tonul pe 17 mai, anunţând o reducere cu 30 % a salariului şefului statului şi pe cele ale miniştrilor. În vremuri de criză, este vorba de a arăta că eforturile cerute populaţiei se referă şi la cel mai înalt nivel al statului.
Aceeaşi ''cură de slăbire'' se aplică pentru salariile din întreprinderile sectorului public sau în cele în care statul deţine participaţii.
''Reducerea ierarhiei salariilor din cadrul întreprinderilor publice, de la 1 la 20, pentru mandatarii sociali va fi făcută, cum a spus premierul Jean-Marc Ayrault, rapid'', a declarat joi ministrul finanţelor Pierre Moscovici.
Potrivit acestui calcul, remuneraţia patronilor nu trebuie să depăşească