Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai mari companii din România

Publicat in Ziarul Financiar, joi 31 mai 2012 ·

Petrom a rămas în 2011 cea mai mare companie din România cu afaceri de aproape 4 mld. euro, însă în următorii ani se anunţă o luptă strânsă la vârf, în condiţiile în care compania de pe locul doi, producătorul Dacia, câştigă teren.

Ziarul Financiar a realizat pentru al şaptelea an consecutiv topul celor mai mari companii din România, pe baza datelor comunicate de firme sau a estimărilor proprii, care arată că primele zece firme în funcţie de cifra de afaceri au avut un rulaj de peste 19 mld. euro în 2011, adică 14% din PIB-ul României. Într-o economie care în 2011 s-a aflat sub semnul incertitudinii, giganţii locali au continuat să câştige teren, afacerile lor având o creş­tere de aproximativ 20%.

Top 10 cele mai mari companii din România a suferit puţine modificări, dar se remarcă avansul rapid al producătorului Dacia pe seama exporturilor. Totodată, topul notează prezenţa pentru ultima oară a Nokia, finlandezii închizându-şi la finele anului 2011 capacităţile de producţie locale de la Jucu (Cluj), după ce făcuseră 1,6 mld. euro în 2010. În viitor, locul lăsat liber de Nokia ar putea să fie umplut fie de o companie din retail, energie sau telefonie mobilă, acestea fiind cele care îşi dispută în mod tradiţional supremaţia în economia românească.

Nicio companie deţinută de un antreprenor român nu s-a calificat pentru un loc în topul celor mai mari zece jucători din economia românească, potrivit calculelor ZF. Dacă Petrom, cea mai mare com­panie din România, nici nu a atins pragul de 4 mld. euro, cea mai mare companie din lume a fost în 2011 Exxon Mobil, cu o cifră de afaceri de 476 de miliarde de dolari (376 mld. euro).

Petrom a rămas în 2011 cea mai mare companie din România cu o cifră de afaceri de aproape 4 mld. euro, arată o analiză a ZF pe baza datelor comunicate de firme sau a estimărilor proprii. Este pentru al şaptelea an c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 2 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Alegeri prezidențiale 2024. Diaspora votează deja / Lista secțiilor de votare

HotNews acum 30 minute
Românii care locuiesc în străinătate sau pur și simplu se află în afara României în ziua alegerilor prezidențiale 2024 pot vota timp de trei zile, începând de astăzi, la una dintre cele 950 de secții de votare. Secțiile de votare din străinătate sun

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 8 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°