● Esbjörn Svensson Trio, 301, ACT, 2012.

Un amic mi-a mărturisit că nu prea urmăreşte recenziile mele, pentru că jazzul nu e genul lui. Nici al meu, i-am zis, dar, chiar dacă mai bifez trimestrial cîte o mostră de jazz canonic cu titlu de eveniment, albume ca 301 conţin un mănunchi de genuri muzicale, uneori în aceeaşi piesă. Cu ideea asta mi-am început, de altfel, rubrica: la scandinavi nu mai există de mult genuri. Că festivalurile de jazz sînt cele care, pînă la urmă, găzduiesc concertele unora dintre aceste trupe incatalogabile e doar o chestiune de product placement, uneori excesiv de prudent sau zgîrcit cu lumea din afara nişei. Dacă nu ar fi mort, Esbjörn Svensson ar fi sughiţat în numeroase ocazii, de cînd scriu la această rubrică. Am prezentat albume ale colegilor săi Dan Berglund şi Magnus Öström şi l-am pomenit în numeroase prezentări ale unor albume de, hai să-i zicem, jazz transcendental scandinav.

DE ACELASI AUTOR Catehism post-rock Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Solo Din cauza dispariţiei premature a artistului, am avut mereu regretul de a nu fi apucat să recenzez oficial un album de-al său, dar iată că, de dincolo de neguri, Esbjörn Svensson revine cu un nou album, al doilea de la trecerea sa în nefiinţă (după Leucocyte din 2008). Speram să aflu cu această ocazie cum se face muzica în lumea celor care nu mai cuvîntă, însă trebuie să mă mulţumesc cu faptul că înregistrările sînt rămăşiţe din 2007, trase într-o pauză a ultimului turneu al trioului prin Australia şi ţinute la dospit pentru un moment propice. Răposaţi ca Freddie Mercury sau Michael Jackson au scos şi ei astfel de albume, pe care însă nu cred că le-ar fi aprobat întru totul dacă erau în viaţă. Din fericire, aici nu avem de-a face cu o cîrpitură – 301 e un album înregistrat în ultimele luni ale lui Esbjörn Svensson şi amînat strategic de colegii săi de trupă. Ca la