Unda de poluare cu ţiţei provenind de la o conductă spartă a societăţii Conpet a ajuns la nivelul lacului de acumulare Drăgăneşti, unde echipele de intervenţie montează baraje absorbante şi continuă să împrăştie material absorbant pentru neutralizare, informează, joi, Ministerul Mediului.
Barajul de la Drăgăneşti Olt a fost închis de miercuri pentru ca pata să nu ajungă şi în aval şi să curgă spre Dunăre. Acesta va rămâne închis până când va fi neutralizată total pata de ţiţei.
În zona lacului de acumulare Drăgăneşti sunt echipe de intervenţie de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Olt şi Conpet, care pun barajele absorbante şi împrăştie materialul absorbant, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului şi Pădurilor.
Potrivit sursei citate, ABA Olt a achiziţionat încă 12 tone de material absorbant, după ce miercuri a fost epuizat stocul de 15 tone deţinut de Administraţia Naţională Apele Române, la nivelul administraţiilor bazinale de apă.
Afluxul de poluant de pe Olteţ s-a diminuat considerabil în secţiunea pod DN 64, la Fălcoiu, astfel că operaţiunile sunt concentrate la puntea pietonală de la Cioroiu, unde echipele SGA Olt şi Conpet împrăştie în continuare material absorbant.
În zona unde s-a produs poluarea au fost montate, miercuri, generatoare electrice, astfel încât echipele au continuat acţiunea de depoluare şi pe timpul nopţii.
Lucrătorii de la Apele Române şi pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt intervin continuu, de miercuri dimineaţă, iar echipele se schimbă la fiecare 12 ore. În continuare se construiesc baraje plutitoare şi se aruncă în Olt substanţe biodegradabile absorbante pentru neutralizarea undei de ţiţei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, echipele de pompieri au lucrat miercuri