Titus Corlăţean a declarat joi, după şedinţa privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, că statul român, prin demersurile sale, a respectat partea sa de înţelegere privind acordul cu Siria, în timp ce acest stat, nu, pentru că nu l-a ratificat, tratatul vizând extrădarea lui Hayssam.
Ministrul Justiţiei a declarat joi, răspunzând astfel unei întrebări a presei, că statul sirian nu a ratificat, la rândul său, acordul dintre cele două ţări, care viza posibilitatea extrădării lui Omar Hayssam.
"Trebuie să ţineţi cont de un lucru peste care s-a trecut foarte uşor. România şi-a făcut datoria şi a ratificat acest acord. Din păcate, Siria nu l-a ratificat. Or, dacă nu e ratificat de Siria şi nu intră în vigoare, nu ai cum să-l aplici", a declarat Titus Corlăţean.
Întrebat cu privire la acest acord şi la posibilitatea extrădării celui condamnat în România pentru terorism, ministrul Justiţiei a arătat că speră ca, până la urmă, solicitarea României să fie pusă în practică prin ratificarea acordului dintre cele două state.
"Această solicitare va trebui pusă în practică şi eu îmi exprim speranţa ca Justiţia să-şi spună cuvântul. Altfel spus, o hotărâre judecătorească care a condamnat o persoană pentru acte de terorism să vină în România, să fie extrădată şi să răspunde în faţa legii româneşti", a precizat Corlăţean.
În final, demnitarul a arătat că în ultimele dezbateri pe subiectul Hayssam şi acordul România-Siria "s-a ascuns un element extrem de important", respectiv că acela că "un acord intră în vigoare când e ratificat de ambele părţi".
În noiembrie 2011, preşedintele Traian Băsescu declara că aducerea lui Omar Hayssam în România nu este posibilă din cauza blocării la Comisia de politică externă din Senat a acordului de extrădare cu Siria, apreciind că ceea ce face Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică ex