Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuitorii din Izvoarele Sucevei, recunoscători lui Flutur că le-au scos comuna din izolare

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 31 mai 2012 ·

Locuitorii comunei Izvoarele Sucevei l-au asigurat pe preşedintele Consiliului Judeţean, democrat-liberalul Gheorghe Flutur, care candidează pentru un nou mandat la alegerile locale din 10 iunie, de întregul lor sprijin, fiind-i recunoscători că le-au scos comuna din izolarea în care se afla înainte de venirea acestuia la şefia administraţiei judeţene. Aprecierile au fost făcute la întâlnirea pe care Gheorghe Flutur a avut-o cu locuitorii din comuna Izvoarele Sucevei şi din satele componente Bobeica şi Brodina de Sus.

Flutur a fost însoţit de primarul comunei Izvoarele Sucevei, Mihail Mechno, care candidează pentru un nou mandate la alegerile locale din iunie. Oamenii au fost de acord că la Izvoarele Sucevei „se simte diferenţa” faţă de perioada în care Consiliul Judeţean era condus de social-democraţi. Flutur le-a transmis celor cu care s-a întâlnit că se construieşte drumul până la frontieră şi că se vor moderniza punctele de frontieră din zonă, de la Izvoarele Sucevei şi de la Ulma.

„Aceste investiţii au ca finalitate deschiderea judeţului Suceava către spaţiul extracomunitar. Se are în vedere modernizarea drumurilor pentru deschiderea zonei către Ucraina, făcându-se legătura Câmpulung Moldovenesc – Pojorâta – Fundu Moldovei – Breaza – Moldova Suliţa – Izvoarele Sucevei, până în frontieră”, a spus Flutur. Modernizarea acestor drumuri se face la iniţiativa preşedintelui CJ, Gheorghe Flutur. Prin aceste investiţii se urmăreşte asigurarea infrastructurii şi deschiderea tuturor zonelor din judeţul Suceava, cu implicaţii benefice pentru locuitori, pentru turism şi pentru dezvoltarea economico –socială.

„Intrăm pe reparaţii la drumul din Breaza, astfel încât până în toamnă să avem drumuri bune până în frontieră şi în această zonă”, a spus Flutur.

Gheorghe Flutur, care este şi preşedinte al Euroregiunii Prutul de Sus, a mai spus că va continua de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°