Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DE LA 2,80 LEI/MC, LA 2,34 LEI/MC „Dacă Primăria Braşov îşi plăteşte datoriile, apa ar fi mai

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 31 mai 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a criticat, ieri, conducerea Primăriei Braşov pentru faptul că îl atacă legându-se de preţul apei. „Ei spun că preţul apei de la Braşov este cel mai mare. Nu este adevărat, suntem pe locul opt. Am putea fi pe locul 30 dacă Primăria Braşov şi-ar plăti datoriile de 3,7 milioane de lei faţă de Compania Apa. Aşa preţul ar ajunge la 2,34 lei pe metrul cub. Acum preţul este de 2,80 lei pe metrul cub”, a spus Căncescu. Totodată, preşedintele CJ a mai spus că Primăria Braşov este acţionar al Companiei Apa Braşov, având un pachet de 42% din titlurile societăţii, procent egal cu cel deţinut de Consiliul Judeţean. Cu toate acestea, „toate investiţiile şi creditele au fost atrase de noi”, a declarat sursa citată. Căncescu spune că atacul face parte dintr-o campanie murdară pusă la cale de „nişte oameni disperaţi că pierd alegerile”.

Totodată, Căncescu a criticat fosta putere şi pe primarul Braşovului pentru că au promovat nişte lucrări „heirupiste”, care au costat bugetul 40 de milioane de euro, la domeniul schiabil din Poiana Braşov, pârtiile surpându-se. „Acolo s-au dat bani degeaba. Am vorbit cu domnul Hellvig şi va face o anchetă serioasă, dar este o problemă pentru că prin ministere, de exemplu, nu se găsesc documentele pentru patinoarul Olimpic din Parcul Tractorul. Acel patinoar nu avea voie să coste mai mult de 3,7 milioane de euro. Acesta este preţul la oferta pe care am primit-o şi noi. Este destul de greu să ascunzi o asemenea diferenţă, de la 3,7 milioane de euro la 14 milioane de euro”, a mai spus Căncescu.

A promis 2 noi spitale, a închis 3

„Domnul primar a promis în campania trecută că va face două spitale – la Mârzescu şi la Tractorul. Nu numai că nu a făcut două spitale, ci chiar a închis trei – la Codlea, la Săcele şi la Victoria”, a spus ieri preşedintele Consiliulu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 31 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 33 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 58 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 41 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 37 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru luni, 21 iulie 2025. Zi interesantă la capitolul bani pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec S-ar putea ca astazi sa fii mai mult pe drumuri Chiar daca te gandesti la calatorii in tinuturi îndepărtate, se pare ca ai mai mult succes la cele in apropierea casei. Fii prudent in relatiile sentimentale! Evita discutiile contradictorii si

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°