Premierul Victor Ponta a numit în funcţii noii şefi ai Gărzii Naţionale de Mediu, Autorităţii Naţionale a Funcţionarilor Publici, Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
Ovidiu Dăescu a fost numit în funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu, în locul lui Silvian Ionescu (PDL), care demisionase din această poziţie.
De asemenea, premierul l-a eliberat din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pe Szakal Andras Zsolt şi l-a numit în locul său pe Eugen Coifan.
La Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie (SSPR) 1989 a fost numit secretar de stat Sorin Vintilă Meşter. Funcţia rămăsese vacantă după ce fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu l-a demis pe George Costin de la şefia SSPR, arestat într-un caz de corupţie.
Totodată, Constantin Emil Mot a fost numit secretar de stat la Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Tot prin deciziile premierului au mai fost numiţi în funcţii Claudiu Preoteasa - vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu, şi Horia Ion Irimia - vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.
Premierul i-a mai eliberat din funcţii pe vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST) Sorin Moldovan şi Szell Lorincz şi i-a numit în locul lor pe Victor Lucian Ionescu şi Alin Petrache.
Au mai fost eliberaţi din funcţii şi vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Teodor Narcis Godeanu şi Cristina Andreia Dascălu, iar în locul lor au fost numiţi Ioan Nasleu şi Dan-Cornel Baranga.
Fostul deputat PSD George Băeşu a fost numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pen