Rezultatele preliminare ale recensământului au fost amânate “pentru o dată ce va fi comunicată ulterior”.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat azi o nouă amânare a publicării rezultatelor preliminare.
De data aceasta, INS nu se mai hazardează să înainteze vreo zi pentru comunicarea informaţiilor respective, ci precizează că asta se va face la “o dată ce va fi comunicată ulterior”.
Motivul noii amânări este, ca şi săptămâna trecută, lipsa validării rezultatelor preliminare.
Validarea nu s-a putut face pentru că nu s-a întrunit Comisia Centrală a Recensământului, iar Comisia nu s-a întrunit fiindcă au fost schimbaţi din funcţie oamenii care intrau în componenţa ei.
Gheorghe Emacu, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) era vicepreşedinte al Comisiei. A fost înlocuit de Ponta, puţin timp după preluarea Puterii de către USL.
Constantin Manoliu, şeful Evidenţei Populaţiei, a fost şi el schimbat, la fel ca şi Mihai Busuioc, de la Agenţia Naţională de Cadastru.
Din cauza acestor valuri succesive de demiteri şi schimbări, Comisia nu a reuşit încă să se întrunească şi nu se ştie când anume va reuşi să o facă.