26 mai 2012, Berlin
Pe un zid de lîngă Checkpoint Charlie, cineva a scris cu litere de o şchioapă următoarea întrebare: „Cînd a fost ultima dată cînd ai făcut ceva pentru prima dată?“. Un fel de a semnala că viaţa înclină spre inerţie, spre schemă, spre mecanism. Repetitivitatea prevalează asupra experimentului, previzibilul anulează riscul. Nu mai „încerci“ nimic, nu mai tatonezi în zona surprizei. Vrei, dimpotrivă, liniştea ritmică, netulburată, a unui timp fără accente. Vrei liniaritatea, deşi tocmai ea conduce mai abrupt către sfîrşit. Bătrîneţea e un ritual accelerat al repetitivităţii. Dar nu caută majoritatea oamenilor, indiferent de vîrstă, să iasă de sub „ameninţarea“ insolitului? Nu vrem toţi dulcea plictiseală a lucrurilor „aşezate“? Nu vrem să scăpăm de „grija zilei de mîine“, de provocări istovitoare, de inflaţia noutăţii „destabilizatoare“?
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zileTrăim în spaţiul paralizant al unei crescînde stereotipii, jalonate de formule demobilizatoare: „La ce bun?“, „Nu te băga unde nu-ţi fierbe oala!“, „Stai la locul tău!“, „Vezi-ţi de treabă!“ „Nu te amesteca!“, „Fii cuminte!“. Toate – modalităţi de a alege reculul şi, la limită, dispariţia. A fi şters, a nu ieşi în evidenţă, a nu te hazarda, a nu trăi aventuros – aceasta e axa înţelepciunii comune. Rutina ca ideal! E preferabil să renunţi cît mai devreme la tentaţia de a face ceva „pentru prima dată“. Răsturnată, întrebarea de la Checkpoint Charlie capătă însă o turnură mai dramatică: „Cînd a fost prima dată cînd ai făcut ceva pentru ultima dată?“. Acestei întrebări nu i se poate răspunde. Nu ştim niciodată cînd e ultima dată, care e ultima experienţă nouă şi, mai ales, care ne este ultima zi. Înţelepciunea tradiţională propune, de aceea, o altă soluţie decît aceea a prudenţei repetitive. Ea ne spune că e
