Italia are o expunere uriaşă la riscul de contagiune a crizei datoriilor din zona euro, a declarat joi premierul Mario Monti, sugerând că Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să intervină pentru reducerea costurilor împrumuturilor, relatează Reuters.
Monti, un respectat fost comisarul UE care a devenit premier al Italiei în noiembrie 2011 pentru a pune în practică măsuri de austeritate dificile, şi-a exprimat frustrarea faţă de creşterea costurilor de finanţare, de la jumătatea lunii martie a acestui an, în pofida estimărilor că deficitul bugetar din 2012 va fi cu mult sub media Uniunii Europene.
"Ne aflăm în mod evident într-o situaţie dificilă. Avem o ţară care face eforturi uriaşe, concentrate, pentru consolidare şi reforme structurale, costisitoare din punct de vedere politic şi social, şi îşi vede poziţia ameninţată de riscuri uriaşe de contagiune", a spus Monti.
Contagiunea există din cauza unei slăbiciuni generale de sistem şi nu a slăbiciunii Italiei, a afirmat Monti în timpul unei conferinţe la Bruxelles.
Randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de 10 ani a urcat miercuri peste pragul de 6%, la o vânzare de titluri afectată de amplificarea temerilor investitorilor legate de situaţia sistemului bancar din Spania.
În cazul Spaniei, randamentul obligaţiunilor pe 10 ani este aproape de 7%, nivel la care Irlanda şi Portugalia au fost nevoite să ceară sprijin financiar internaţional.
Având în vedere creşterea randamentelor, Monti a cerut BCE să îşi intensifice eforturile pentru asigurarea stabilităţii în zona euro, părând să sugereze că banca ar trebui să cumpere obligaţiuni italiene pentru a reduce costul împrumuturilor.
"Cred că BCE ar trebui să ia în considerare responsabilitatea sa pentru integritatea euro şi asigurarea stabilităţii financiare", a spus Monti.
El a avertizat că funcţionarea mecanism