Schimbarea, pentru unii neaşteptată, a scenei publice româneşti, rezultat al adoptării moţiunii de cenzură, i-a făcut pe mulţi dintre politicieni, aparţinând Partidului Democrat Liberal, că în pofida eforturilor, să nu înţeleagă încă, cu adevărat, ce li s-a întâmplat.

Rezultatul cel mai vizibil al nedumeririlor îl reprezintă reacţiile şocante pe care cei mai mulţi dintre ei le au în faţa unora dintre hotărârile actualilor guvernanţi. Astfel l-am urmărit în urmă cu două seri pe unul dintre liderii cei mai rezervaţi ai Partidului Democrat, atunci când îşi exprimă nedumerirea provocată de unele decizii ale Uniunii Social Liberale, decizii pe care le acuză ca fiind fundamental nedemocratice.

Nu îmi venea pur şi simplu să cred că poate fi adevărat ceea ce văd. Domnul deputat, cu ingenuitatea-i caracteristică, se arăta contrariat şi "întristat" de gravul deficit democratic pe care noul sistem electoral îl va aduce în România, de modalităţile la fel de nedemocratice prin care Uniunea Social Liberală şi-a construit majoritatea, de felul în care noii guvernanţi îşi impun autoritatea, de influenţa mult prea mare pe care Guvernul o are asupra Parlamentului.

E ca şi cum cu toţii am fi trăit în ultimii patru ani într-o cu totul altă ţară. E ca şi cum am fi venit de undeva dintr-un loc în care nu am avut niciun fel de informaţie referitoare la România de după 2008. E ca şi cum cei care au guvernat până de curând România ar fi avut o majoritate legitimă şi ar fi construit sprijinul parlamentar al guvernului numai pe deputaţii şi senatorii propriului partid, şi ai aliaţilor, aşa cum au fost ei desemnaţi de către electorat. E ca şi cum puterea guvernelor Boc nu ar fi fost construită în mod esenţial pe numărul mare al transfugilor. E ca şi cum nu PDL-ul şi aliaţii săi ar fi fost cei care au ignorat în mod consecvent orice opinie a Opoziţiei. E ca şi cum nu fosta guvern