Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecte propuse de Prefectura Alba: Trecerea unor imobile în administrarea Consiliilor Locale din Teiuş, Ceru Băcăinţi şi Abrud, pentru vânzare sau închiriere

Publicat in Alba24, joi 31 mai 2012 ·

Prefectul judeţului Alba, Dan Coriolan Simedru a înaintat Guvernului României spre aprobare trei proiecte de hotărâri de guvern, privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului la administraţiile locale din Teiuş, Ceru Băcăinţi şi Abrud. Acestea vor fi utilizate pentru vânzarea sau închirierea către persoane fizice sau societăţi comerciale.

În oraşul Teiuş, locuinţele de serviciu de pe strada Aleea Sportivă din Teiuş au fost cumpărate de la S.C. Flips S.A. Contractele de vânzare cumpărare, procesele verbale de predare-primire a locuinţei dovedesc dreptul de proprietate, au valoare de înscrisuri autentice şi constituie titluri executorii, odată cu locuinţa fiind transmise cumpărătorului acesteia şi dreptul de folosinţă asupra terenului aferent. Imobilele cumpărate de la SC Flips SA Alba nu au fost înscrise niciodată într-o carte funciară, locuitorii din aceea zonă nu pot încheia acte juridice (vanzare cumpărare, întreţinere,donaţie, etc.) a imobilelor pe care le deţin, nu pot obţine autorizaţii de construire, neavând acte de proprietate asupra terenului şi nefiind înscrişi în cartea funciară, deoarece terenul aferent construcţiilor se află în domeniul public a statului şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate.

Prefectul Dan Coriolan Simedru a înaint un proiect de hotărâre de guvern privind trecerea din domeniul public al statului din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu drept de concesiune în favoarea Companiei Naţionale de Căi Ferate, în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local oraş Teiuş.

În comuna Ceru Băcăinţi există un bloc constituit din subsol, parter şi 2 etaje, care, după anul 1990, a fost ocupat parţial numai de către Postul de Poliţie al comunei Ceru Băcăinţi. La inventarierea proprietăţii publice în conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind propr

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 10 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°