Rata inflației din zona euro a scăzut peste așteptări în luna mai, oferind Băncii Centrale Europene spațiu de manevră pentru a relaxa și mai mult politica monetară și a oferi asistență economiilor statelor membre aflate în recesiune și afectate de criza datoriilor suverane.
Rata anuală a creșterii prețurilor produselor de consum în cadrul uniunii monetare a scăzut de la 2,6% în aprilie la 2,4% în mai, a anunțat biroul de statistică al UE, Eurostat, în cadrul unui comunicat publicat astăzi și citat de „Wall Street Journal”. Această scădere a fost mai puternică decât era anticipat, analiștii prevăzând că rata inflației se va situa la 2,5% în luna mai.
Comunicatul preliminar al biroului de statistică nu a oferit explicații asupra motivelor reducerii ratei inflației. Însă informațiile din Germania, cea mai mare economie a zonei euro, arată că scăderea inflației este motivată, parțial, de scăderea prețului petrolului.
Scăderea ratei inflației în luna mai menține, totuși, creșterea prețurilor peste ținta BCE de puțin sub 2%. Însă tendințele de scădere oferă băncii mai mult spațiu de manevră în caz că va decide să utilizeze din nou instrumentele de politică monetară pentru a sprijini economiile țărilor membre.
Mulți economiști consideră că BCE este singura instituție capabilă să susțină economia zonei euro în timp ce guvernele membre acestei regiuni implementează programe dure de austeritate pentru a-și reduce datoriile publice.