Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, primul clasat în topul încrederii

Publicat in Adevarul, joi 31 mai 2012 ·

Premierul Victor Ponta are o cotă de încredere de 43,1% în luna mai, faţă de 24% în aprilie, potrivit unui sondaj realizat de IMAS la comanda ziarului „Adevărul“.

Preluarea puterii executive l-a propulsat pe Victor Ponta pe primul loc în topul încrederii în politicieni: premierul are 43,1% aprecieri pozitive, potrivit unui sondaj realizat de IMAS în luna mai.

Cu o lună în urmă, când se afla în opoziţie, Victor Ponta beneficia de încrederea a 24% din cei intervievaţi. Creşterea de popularitate a unui politician după preluarea puterii este un fenomen care s-a petrecut, în ultimii 20 de ani, odată cu instalarea fiecărui Guvern.

Scorul lui Victor Ponta este explicat şi de faptul că sondajul a fost efectuat în perioada 9-15 mai, în prima săptămână a noii guvernări.

În acel moment, Guvernul Ponta abia se instalase la Palatul Victoria şi trecuse doar prin două scandaluri: cel legat de incompatibilitatea lui Victor Alistar şi cel legat de plagiatul Corinei Dumitrescu.

Pe de altă parte, încă din primele zile, premierul Victor Ponta a anunţat „reîntregirea salariilor". Chiar dacă măsura fusese propusă de preşedintele Traian Băsescu, iar premierul Ungureanu se declarase de acord, noul prim-ministru a fost cel care a luat decizia efectivă.

Ponta a reuşit, în acest fel, să îl depăşească la capitolul încredere pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cotat cu 39,1%. Isărescu nu se numără printre personalităţile măsurate lunar (preşedinte, premier, şefi de partide), iar la ultima apariţie într-un sondaj IMAS, în iunie 2011 era cotat cu 32,2%.

Preluarea puterii a avut ca efect şi creşterea de popularitate a partenerului de alianţă al lui Ponta, preşedintele PNL Crin Antonescu. Şeful PNL beneficiază de încrederea a 32,4% din români, cu opt procente mai mult decât în luna aprilie, când era cotat cu 24,4%.

Crin Antone

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 9 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 21 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 51 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°