Cum ieşi din Coreea pe cea mai nordică dintre străzile aşezării, intri în comuna Petrăchioaia. E la aproximativ 20 de kilometri de Bucureşti. Localitatea este un exemplu de sărăcie ales de cei de la Reuters pentru a ilustra o vagă analiză a situaţiei economice din România, concluzionând: au trecut cinci ani de la integrarea în Uniune, dar problemele oamenilor de rând au rămas aceleaşi. Jurnaliştii de la agenţia de presă punctează că doar unul din cinci localnici este angajat, patru din cinci nu au toaletă în casă, sistemele de încălzire sunt sobele, iar cei mai mulţi ţărani nu se pot lipsi de animalele din grajduri. Cei din Petrăchioaia, care nu mai auziseră de agenţia de ştiri, sunt convinşi că în România, sau chiar în Europa, sunt localităţi şi mai sărace decât a lor.

Peştii cu Pedigree

Comuna numără aproape 4.000 de suflete, după cifrele ultimului recensământ. Au fost cinci sate pe vremea boierului Petrache, cel de la care îşi ia numele localitatea, dar acum au mai rămas doar Vânători, Măineasca şi cel care dă numele întregii aşezări, Petrăchioaia. Toate trei curg spre Dunăre o dată cu Mostiştea, un râu care lasă în urmă mai multe lacuri de acumulare, fiecare cu mai mulţi proprietari. Apa e a celor de la Apele Române, peştele ­ al celor de la Piscicola, iar terenul ­ castron în care stă apa este concesionat către "privaţi", cum îi numesc localnicii.

Nea Ion, unul dintre cei care au văzut lumina zilei pe aceste uliţe, merge la pescuit pe bicicletă cu zece beţe de trestie, o băncuţă, mâncare de acasă şi pălăria de pe cap. El nu ştie de la cine pescuieşte, ştie doar unde e balta. E plecat după hrana pe ziua de azi. "Normal, se plăteşte. E 75 de lei ziua, dar eu, dacă sunt de-aici, nu dau şi n-am să dau niciodată nimic", şi bate cu pumnul în piept că e la el în sat. Cei mai mulţi localnici nu merg la pescuit aici, ştiu că nu se prinde peşte