Convenţia matrimonială, care în limbajul obişnuit ar fi “contractul prenupţial”, este prevăzută de noul Cod civil şi reprezintă, practice, modalitatea prin care părţile îşi separă bunurile.

Un contract prenupţial este un document legal care se încheie între cei doi soţi înainte de oficializarea căsătorie. Clauzele incluse într-un astfel de contract pot varia de la un caz la altul, dar, în general, acestea stipulează modul în care vor fi împărţite bunurile în cazul unui eventual divorţ.

În realitate, acest contract reprezintă o măsură de precauţie pentru care veţi fi recunoscători în situaţia unui divorţ. Cifrele cu privire la rata divorţurilor sunt alarmante: aproximativ 50% din cuplurile căsătorite ajung la un divorţ şi, când se pune problema împărţirii bunurilor, deseori se pleacă de la premisa că acestea vor fi împărţite în cote egale de ½. Acest procent nu este întotdeauna unul corect, mai ales în situaţia în care unul dintre parteneri a avut o contribuţie financiară mult mai însemnată decât celălalt la dobândirea bunurilor.

De asemenea, puteţi privi această măsură ca fiind una de protecţie nu doar pentru dumneavoastră, cât şi/ sau mai ales pentru cei care depind de dumneavoastră, ca de exemplu părinţii sau copiii dintr-o căsnicie anterioară (cu privire la copiii rezultaţi din prezenta casatorie, contractul trebuie să conţină în mod obligatoriu clauze referitoare la viitorul financiar al acestora).

Valabilitatea, recunoaşterea şi punerea în executare a acestor contracte depinde de mai mulţi factori, cum ar fi:

Ambele părţi ale contractului trebuie să fi fost consiliate legal înainte de semnarea acestuia;

Clauzele contractuale trebuie să conţină dispoziţii cu privire la bunurile viitoare ale copiilor rezultaţi din căsătorie;

Conţinutul contractului nu poate fi unul evident injust pentru una din părţi;