Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Constantin: Niciodată Dan Voiculescu nu mi-a făcut vreo solicitare de a-l favoriza

Publicat in Romania Libera, joi 31 mai 2012 · ·

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat miercuri, la TVR Info că Dan Voiculescu nu i-a făcut niciodată vreo solicitare de a-l favoriza în vreun fel. Ministrul Agriculturii s-a referit şi la procesul dintre Voiculescu şi ministerul pe care îl conduce, dar şi la împrumutul pe care preşedintele fondator al PC i l-a acordat, scrie HotNews.ro.

"Împrumutul este din 2007, între timp am mai deţinut funcţii publice şi niciodată preşedintele fondator al PC nu mi-a făcut niciun fel de solicitare şi nu va face niciun fel de solicitare, puteţi să aveţi această garanţie. Există această demagogie în ultimul timp, din partea celor care au fost la guvernare, că aş putea favoriza, având în vedere procesul care există între minister şi domnul Voiculescu...lucrurile nu stau chiar aşa, procesul este între Parchet şi mai multe persoane, unde ministerul Agriculturiii este doar parte civilă; aceşti demagogi, în patru ani, cât au fost la guvernare, nu au trimis măcar un reprezentant de la direcţia juridică la procesul domnului Voiculescu, ieri a afost o înfăţişare, în care pentru prima dată ministerul Agriculturii a fost prezent", a declarat ministrul Agriculturii, în emisiunea InfoExpres.

Daniel Constantin a mai spus că nu s-a pus niciodată în discuţie să preia un alt minister în afară de cel al Agriculturii, pregătirea lui de bază fiind de inginer zootehnist. Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat miercuri, la TVR Info că Dan Voiculescu nu i-a făcut niciodată vreo solicitare de a-l favoriza în vreun fel. Ministrul Agriculturii s-a referit şi la procesul dintre Voiculescu şi ministerul pe care îl conduce, dar şi la împrumutul pe care preşedintele fondator al PC i l-a acordat, scrie HotNews.ro.

"Împrumutul este din 2007, între timp am mai deţinut funcţii publice şi niciodată preşedintele fondator a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Vasile Simionaș, o legendă a fotbalului ieșean

Mediafax acum 40 minute
„Cu adâncă durere și regret, clubul nostru anunță decesul fulgerător al fostului mare jucător și antrenor, Vasile Simionaș, o legendă a fotbalului ieșean. Vasile Simionaș a fost o personalitate remarcabilă a sportului românesc, atât pe terenul de fo

Accident produs la beție. Cât de beat era botoșăneanul de 22, care a intrat cu mașina într-o casă

Botosani News acum o ora
Accidentul de miercuri dimineață, într-o comună din județul Botoșani, a fost produs la beție. Șoferul care a condus mașina direct într-o casă are 22 de ani și era băut. Botoșăneanul, din comuna Dângeni, conducea autoturismul, iar într-o curbă la stâ

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

Aurul atinge un nou record înaintea deciziei de politică monetară a Rezervei Federale

Adevarul acum 52 minute
Aurul a atins miercuri un nou record, în contextul în care tensiunile din Orientul Mijlociu şi incertitudinile comerciale au crescut atractivitatea metalului galben, iar traderii aşteaptă decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, c

UPDATE - Călăraşi: Cinci maşini în care se aflau 14 persoane implicate într-un accident pe A2 / Cinci persoane acuză leziuni

News.ro acum o ora
Cinci maşini în care se aflau 14 persoane au fost implicate, miercuri, într-un accident pe A2 Bucureşti-Constanţa, în judeţul Călăraşi, cinci persoane acuzând leziuni. UPDATE: ISU Călăraşi anunţă că în cele cinci maşini implicate erau 14 persoane, i

Percheziţii, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau droguri / Minori implicaţi în operaţiuni / Pentru lărgirea reţelei de distribuţie s-au folosit ameninţări, inclusiv cu arme de foc

News.ro acum o ora
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, 37 de percheziţii în judeţele Caraş - Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau drogur. Cele patru reţele colaborau între ele ş

Patru arși din Macedonia de Nord, transportați cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române, la un spital din Belgia

Ziua Constanta acum 20 minute
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat marți, 18 martie, de la Otopeni pentru a executa o misiune umanitară pentru transportul a patru pacienţi diagnosticaţi cu arsuri de la Skopje, Macedoni

Doliu în fotbalul românesc. A încetat din viaţă Vasile Simionaş

News.ro acum o ora
Clubul Politehnica Iaşi anunţă decesul fostului mare jucător şi antrenor Vasile Simionaş, considerat o legendă a fotbalului ieşean. Simionaş avea 74 de ani. “Cu adâncă durere şi regret, clubul nostru anunţă decesul fulgerător al fostului mare jucăto

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cei doi astronauţi care au rămas blocaţi timp de nouă luni pe Staţia Spaţială Internaţională au revenit pe Pământ VIDEO

HotNews acum 2 ore
Astronauţii NASA Butch Wilmore şi Suni Williams s-au întors marţi pe Pământ, într-o capsulă SpaceX care a aterizat în largul coastei Floridei, după ce au petrecut nouă luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), relatează Reuters şi AFP, citate de

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°