După ce miercuri a ieşit la iveală că tatăl preşedintelui Camerei Deputaţilor, Corneliu Anastase, a încasat în luna martie un salariu de 35.000 de lei de la Conpet, societate la care statul deţine pachetul acţionarial majoritar, joi ministrul Comunicațiilor, Dan Nica, a declarat că protejatul Robertei Anastase a fost beneficiarul contractelor cu Poșta Română.
Poşta Română a înregistrat în ultimii trei ani pierderi de aproape 500 milioane de lei, pentru că "a fost furată mult şi sistematic" de protejaţii cuplului Boc-Anastase, a afirmat, joi, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, într-o conferinţă de presă.
CITIŢI AICI MAI MULTE DESPRE SUMA PE CARE O ÎNCASA TATĂL ROBERTEI ANASTASE DE LA STAT
"Cuplul Boc-Anastase mai avea puţin şi băga Poşta Română în faliment, o societate cu peste 35.000 de angajaţi şi o vechime de 120 de ani. În intervalul 2008-2010, Poşta a acumulat pierderi de 485 milioane de lei, la care se adaugă o amenda aplicată de Consiliul Concurenţei, de peste 100 milioane de lei, plus o serie de obligaţii de plată către diverşi furnizori şi bugete ale statului de peste 400 milioane de lei", a spus Nica.
Dan Nica a amintit şi de contractele pe care le-a avut Poşta Română cu fabrica de timbre."S-a plătit un milion de euro pentru achiziţie de hârtie, dar hârtia nu a mai apărut niciodată", a completat ministrul Comunicaţiilor.
"Fostul director general al Poştei Daniel Neagoe a fost unul dintre protejaţii Robertei Anastase. Aproximativ 80-90.000 euro au costat «contractele-cadou» atribuite fără licitaţie de fostul director general al Poştei societăţii Mefisto Com SRL din oraşul său de baştină, Breaza, pentru a presta pentru operator servicii din domeniul construcţiilor. Firma are sediul la adresa domiciliului mamei lui Neagoe", a spus Nica, citat de Mediafax.
Pe site-ul bizoo.ro, centralizator de firme, persoana de contact pentru