România riscă o corecţie financiară de un miliard de euro dacă lucrările la tronsonul Deva-Orăştie nu vor fi finalizate la termen, acest segment al Autostrăzii Transilvania fiind finanţat printr-un instrument de preaderare, a declarat, la GÂNDUL LIVE, Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor.
"Pe Deva-Orăştie este o problemă. Acest proiect trebuie terminat anul acesta. El este finanţat din ISPA. ISPA este un instrumente de preaderare la care eu am obţinut o extensie de timp şi dacă nu-şi dovedeşte funcţionalitate până la sfârşitul anului riscă o corecţie financiară de un miliard de euro, adică bani care să se ducă înapoi la Comisia Europeană", a explicat Boagiu.
Autostrada Deva-Orăştie, cu o lungime de circa 32 de kilometri şi construită de austriecii de la Strabag şi de firma românească Straco, controlată de Alexandru şi Traian Horpos, era executată în proporţie de 20,6% la 1 februarie.
Valoarea contractului se ridică la circa 178 de milioane de euro, potrivit ZF.
VEZI AICI INTEGRAL INTERVIUL FOSTULUI MINISTRU AL TRANSPORTURILOR, ANCA BOAGIU
România riscă o corecţie financiară de un miliard de euro dacă lucrările la tronsonul Deva-Orăştie nu vor fi finalizate la termen, acest segment al Autostrăzii Transilvania fiind finanţat printr-un instrument de preaderare, a declarat, la GÂNDUL LIVE, Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor.
"Pe Deva-Orăştie este o problemă. Acest proiect trebuie terminat anul acesta. El este finanţat din ISPA. ISPA este un instrumente de preaderare la care eu am obţinut o extensie de timp şi dacă nu-şi dovedeşte funcţionalitate până la sfârşitul anului riscă o corecţie financiară de un miliard de euro, adică bani care să se ducă înapoi la Comisia Europeană", a explicat Boagiu.
Autostrada Deva-Orăştie, cu o lungime de circa 32 de kilometri şi construită de austriecii de la Strabag şi de