Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoţienii de la Aberdeen au atras primul chiriaş într-un turn de birouri cumpărat acum 5 ani

Publicat in Capital, joi 31 mai 2012 ·

Fondul de investiţii Aberdeen Immobilien Kapitalanlagegesellschaft, fost DEGI, a reuşit să atragă primul chiriaş în clădirea de birouri Phoenix Tower, fosta PGV Tower, după trei ani în care clădirea a stat goală. Până în 2009, clădirea din Piaţa Vitan a fost sediul central al Bancpost, însă banca s-a mutat în Pipera.

Aceasta este a doua clădire a scoţienilor care a stat neînchiriată o perioadă atât de lungă de timp, alături de Millennium Business Center de lângă Biserica Armenească. Clădirea a fost mistuită de incediu în vara lui 2009 şi a provocat daune de 15-20 mil. euro, la care se adaugă pierderi de circa 10 mil. euro din nefuncţionare.

Ambele imobile, alături de Construdava, au fost cumpărate la pachet în 2007 pentru 110,5 mil. euro de la fondul de investiţii Charlemagne.

PGV Tower a trecut anul trecut şi printr-un proces de renovare, iar începând cu vara acestui an va găzdui firma Zitec, unul dintre liderii pieţei locale de on-line software development, care îşi va muta birourilor la etajul cinci al imobilului, unde a închiriat o suprafaţă de 920 mp.

Tranzacţia a fost realizată de către divizia de birouri a The Advisers/ Knight Frank, contractul fiind semnat pentru o perioadă de cinci ani.

„În urma procesului de renovare a fostei clădiri PGV Tower în 2011, clădirea ce poartă acum numele de Phoenix Tower a devenit una dintre cele mai atractive proprietăţi din zona de centru-est a oraşului. Phoenix Tower poate oferi spaţiile necesare unei extinderi ulterioare, datorita suprafeţei totale închiriabile de peste 10.000 mp”, a declarat Mihai Păduroiu, senior consultant al The Advisers/ Knight Frank.

Când a intrat pe piaţa românească, DEGI era divizia de investiţii imobiliare a grupului german de asigurări Allianz, dar în 2008 compania a fost cumpărată de Aberdeen Immobilien Kapitalanlagegesellsc

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 19 minute
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 4 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 55 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 5 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°