Lunca Sandor. Un tânăr zvelt, cu spatele drept, cu o privire pătrunzătoare şi ochi limpezi. Dincolo de timiditatea bine camuflată sub o atitudine fermă, chiar demnă, stă pitită o sensibilitate aparte, scăldată într-o privire blândă. Sandor, la cei 22 de ani ai săi, a făcut de toate, ca mai toţi băieţii de vârsta lui. A mers la şcoală, a avut prieteni, o iubită şi apoi, s-a angajat la Primăria Târgu-Mureş. Doar copilăria i-a fost mai diferită. A crescut într-un centru de plasament. De la vârsta de 3 ani, Sandor a crescut la casa de copii din Iernut, unde a făcut şi opt clase. Ulterior, desfiinţându-se centrul, a fost nevoit să plece la Târnăveni, la Casa de tip familial. La Liceul “Constantin Brâncuşi”, la profesională, a terminat XI clase şi a studiat tinichigerie auto. În Târnăveni nu a găsit de lucru şi a hotărât să îşi încerce norocul în altă parte, în alt oraş, cu alte posibilităţi. “Am hotărât să îmi iau viaţa în propriile mâini şi m-am mutat în Târgu-Mureş”, spune Sandor, privindu-şi palmele cu luare aminte, amintidu-şi de acel episod al vieţii. Acum stă la un Centru de tranzit din Târgu-Mureş, unde îşi împarte apartamentul cu alţi şase băieţi ca şi el. La Târgu-Mureş i-a trebuit o săptămână să se acomodeze şi nu după mult timp, s-a angajat la Primărie. Iniţial i s-a spus că va lucra la adăpostul de câini. Sandor ar fi acceptat orice. A ajuns însă să lucreze la întreţinere şi face de toate. Uneori, îl ajută pe electrician, pe instalator, veghează la curăţenia şi ordinea din instituţie. Şi îi place. Ba chiar îi laudă şi îi respectă pe colegi. Sandor nu are fraţi sau surori, nu îşi cunoaşte decât tatăl, cu care rareori se întâlneşte. De mama lui ştie doar că s-ar afla în Sărăţeni dar nu s-a încumetat să o caute. “Un copil are nevoie de părinte atunci când e mic. Apoi, mai târziu se poate descurca. Dacă nu am simţit dragostea părintească atunci când eram copil, ac