Din toamna anului viitor, oraşul Ploieşti va avea un mall asemănător cu AFI Palace Cotroceni din Bucureşti. Centrul comercial, care va fi realizat după modelul AFI Cotroceni la scară mai mică, este structurat în parter şi două etaje, proiectul prevăzând totodată amenajarea unei parcări subterane cu aproximativ o mie de locuri, a unui casino şi a unei săli de sport. Centru comercial va avea o suprafaţă totală închiriabilă de 29.000 de metri pătraţi, investiţia totală ridicându-se la aproximativ 40 de milioane de euro.
“Suntem bucuroşi să anunţăm demararea oficială a construcţiei AFI Palace Ploieşti, un proiect în care avem încredere că va deveni în scurt timp mall-ul de referinţă pentru locuitorii oraşului Ploieşti, un spaţiu destinat distracţiei şi cumpărăturilor. Aşteptările noastre au fost întărite de numărul mare al retailerilor de top care au fost alături de noi încă de la început”, a declarat David Hay, Chief Executive Officer al companiei AFI Europe România.
Primul etaj al clădirii va fi ancorat de magazine aparţinând celor mai mari branduri din industria modei prezente şi în România, iar printre primii chiriaşi ai mall-ului ploieştean se numără H&M, Reserved, New Look, Jolidon, Bigotti, Musette, Splend'or, B&B, Aldo, dar şi Flanco, Optinova, Sensiblu, Maxbet sau McDonald's. AFI Palace Ploieşti va avea şi un hipermarket Cora, cu o suprafaţă totală de 13.000 metri pătraţi.
AFI Palace Ploieşti este al doilea proiect aflat în curs de dezvoltare de către AFI Europe România anul acesta, alături de prima clădire de birouri clasa 'A' din cadrul proiectului 'AFI Business Park Cotroceni' din Bucureşti care va fi inaugurată în luna august.
AFI Europe, membru al AFI Group, a fost activ în dezvoltarea de proiecte şi investiţii în Europa Centrală şi de Est din anul 1997.
Compania dezvoltă şi administrează în prezent proiecte