Din 2014, Comisia Europeană va plafona subvenţiie marilor fermieri la maximum 300.000 de euro pe an, indiferent de suprafaţa cultivată. Măsura ar putea duce la bulversarea agriculturii româneşti.
Ministrul român pentru afaceri europene, Leonard Orban, a anunţat că proiectul bugetului UE pentru politicile din domeniul agricol în perioada 2014-2020 prevede o sumă totală de 1.025 miliarde de euro. „Dar, unele state fac presiuni pentru reducerea acestei sume cu 200-300 miliarde de euro. Probabil că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să acceptăm o reducere, dar aceasta va trebui să fie una echilibrată la nivelul tuturor politicilor UE“, a spus Orban, la conferinţa „50 de ani de Politică Agricolă Comună“, care a avut loc zilele trecute la Bucureşti.
Se reduc subvenţiile pentru fermele mari
Una dintre măsurile dure anunţate de Comisia Europeană (CE) pentru viitorul buget constă în plafonarea plăţilor directe acordate fermierilor care lucrează suprafeţe mari. În prezent, aceştia primesc 200 de euro/ha, astfel încât cei care lucrează suprafeţe de câteva mii de hectare ajung să primească sume de ordinul milioanelor de euro, în fiecare an. Potrivit noii strategii bugetare, adoptată de UE pentru perioada 2014-2020, marilor fermieri li se va acorda o sumă fixă, de aproximativ 300.000 de euro, indiferent câte hectare lucrează.
„După calculele făcute de noi, în România este vorba de câteva zeci de ferme cu peste 2.000-2.500 de hectare care ar fi afectate, dintr-un total de un milion de beneficiari de plăţi directe“, a declarat Dacian Cioloş, comisarul UE pentru agricultură şi dezvoltare rurală. El a precizat că suma rămasă nealocată după plafonare nu va fi pierdută de România, ci ea va rămâne la agricultori, urmând să fie folosită pentru alte tipuri de instrumente de susţinere financiară.
„Este vorba de o reorientare a acestor plăţi şi de o m