Alexandru Vasilescu este medic specialist în chirurgie cardiovasculară, are o carieră impresionantă în spate, s-a specializat la Fundeni şi a ales să renunţe la sistemul de stat în favoarea celui privat.
Alexandru Vasilescu are 38 de ani şi în ultimii 12 ani şi-a trăit viaţa în spital, alături de pacienţi. A vrut dintotdeauna să devină chirurg şi a fost şef de promoţie la absolvirea facultăţii.
„Mi-am dorit să fiu chirurg, dar faptul că am ajuns în domeniul chirurgiei cardiovasculare a fost o îmbinare a dorinţei mele şi a sorţii. Am avut lucrarea de diplomă în domeniul cardiologiei, am fost remarcat de profesorul Cândea şi aşa a început pentru mine un drum lung. Este o specialitate grea care necesită multă muncă fizică, dar şi devotament şi rezistenţă. Erau zile în care nu vedeam lumina soarelui. Trebuie să munceşti mult pentru a avea rezultate. Au trecut deja 12 ani, dar a meritat. Este o specialitate în care satisfacţiile profesionale sunt enorme. Practic preiei un om bolnav, iar prin intervenţia chirurgicală pe care o faci, îi redai acestuia calitatea vieţii. Practic îi dai zile", spune medicul Alexandru Vasilescu.
Carieră impresionantă
Medicul a efectuat până acum cu succes peste 300 de intervenţii cardiace şi peste 1.000 de intervenţii chirurgicale vasculare. La IUBCV „Prof.Dr.C.C.Iliescu" a preluat 25% dintre marile urgenţe cardiace şi ale aortei toracice care s-au prezentat la spital în ultimii doi ani. A publicat este 40 articole ştiinţifice în reviste din România şi străinătate şi a prezentat peste 50 de lucrări la congrese naţionale şi internaţionale. Este colaborator la şase tratate de specialitate.
Alexandru Vasilescu spune că fiecare intervenţie în parte i-a marcat cariera. „Intervenţiile pe care le realizezi uşor îţi dau încredere în tine. Cele pe care le realizezi mai greu te fac să înţelegi dificultatea cu care obţii succe