Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SURSE: Dorin Sandea, favorit la funcția de inspector școlar general al IŞJ Alba

Publicat in Alba24, joi 31 mai 2012 ·

Începând de vineri, Inspectoratul Școlar Județean Alba va avea o nouă conducere. Şeful inspectoratului, Cornel Sandu și adjunctul său, Marcel Stan își vor încheia raporturile de muncă din 1 iunie, la cererea acestora. Potrivit unor surse guvernamentale, favorit pentru funcția de inspector școlar adjunct este profesorul Dorin Sandea.

Sandea a mai ocupat o funcție similară în cadrul ISJ Alba. Aceleași surse ne-au informat că pentru ocuparea acestui post au fost trimise la minister trei CV-uri, dar că Dorin Sandea ar fi preferatul ministrului Educaţiei. Celelalte nume vehiculate pentru această funcție sunt Simona Lazăr, membră PSD Aiud și Elena Ignat, directoarea Școlii “Avram Iancu” din Alba Iulia.

Șeful Inspectoratului Şcolar Județean Alba, Cornel Sandu și adjunctul său, Marcel Stan, au solicitat ministrului Educaţiei eliberarea, începând cu 1 iunie, din funcțiile pe care le-au deținut în ultimii ani la conducerea IŞJ. Potrivit celor doi, această decizie a venit în principal în urma căderii Guvernului anterior, în semn de solidaritate cu cei care i-au susținut în aceste funcții și nu în urma presiunilor de la conducerea județului, întrucât „nu putem spune că au existat presiuni”. Pentru a păstra continuitatea în Inspectoratul Școlar în apropierea examenelor, Ioana Crâsnic, inspector școlar general adjunct nu își va da demisia. Toți cei trei candidează la alegerile locale, la Consiliul Judeţean Alba sau Consiliul Local Alba Iulia, din partea PDL.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=94049

Începând de vineri, Inspectoratul Școlar Județean Alba va avea o nouă conducere. Şeful inspectoratului, Cornel Sandu și adjunctul său, Marcel Stan își vor încheia raporturile de muncă din 1 iunie, la cererea acestora. Potrivit unor surse guvernamentale, favorit pentru funcția de inspector școlar adjunct este profesorul Dorin Sandea.

Sandea a mai ocupat o funcți

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 37 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 18 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 24 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 51 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 55 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°